1. [DEX '09] TĂVĂLUG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvăluc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.
2. [MDA2] tăvălug [At: I. IONESCU, C. 143/24 / V: ~uc, (reg) tafal~, tăfălog, tăfă~, tăpă~, tefel~ smn, ~log sn, tăfălugă sf / Pl: ~ugi sm, ~uri, ~uge sn / E: tăvăli + -ug] 1 sm Unealtă agricolă compusă din unul sau mai mulți cilindri de lemn sau de fier, folosită la sfărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte sau după însămânțare Si: vălătuc, (reg) măngălău, rol1, tăvală (1), tăvălic (1), tăvâliș (1), trâmbă (8), turduluc (1). 2 sm (Prc) Cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru sfărâmare, îndesare, nivelare etc. Si: vălătuc, (reg) măngălău, rol1, tăvală (2), tăvălic (2), tăvăliș (2), trâmbă (9), turduluc (2). 3 sm (Pfm; îe) A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a -ul A se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 4 sm Instrument rudimentar de treierat Si: val. 5 sn (Reg) Bucată de lemn de formă cilindrică pe care se sprijină piatra morii pentru a fi ferecată Si: (reg) tăvălic (3), tăvăliș (3). 6 sn (Reg) Drug de lemn (sau de fier) care se pune sub o greutate pentru a putea fi deplasată. 7 sm (Reg; îf tăfălug) Vălătuc de fân. 8 sm (Bot; reg) Săricică (Salsola kali). 9 sm (Bot; reg) Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 10 sm (Bot; reg; îf tăfălog) Ciulin (1) (Carduus nutans).
3. [DEX '98] TĂVĂLUG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvăluc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.
4. [DLRLC] TĂVĂLUG, tăvălugi, s. m.,și tăvăluguri, tăvăluge, s. n. (Și în forma tăvăluc) 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărîmarea bulgărilor de pămînt și da netezirea solului înainte și după însămînțare (v. vălătuc); cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărîmarea și îndesarea unor materiale. L-a prins sub doage și a trecut peste el ca un tăvălug. I. BOTEZ, ȘC. 24. Înainte de-a sămăna, acești bolovani trebuiesc sfărîmați. Sfărîmarea se face prin ploaie... sau prin ajutorul borunei, grapei sau tăvălucului. PAMFILE, A. R. 58. ◊ (În contexte figurate) Cazul d-tale e foarte grav... Dar tăvălugul acopere toate mormintele... – Vedeți... făcu locotenentul și plesni din limbă: tăvălugul nu poate omorî conștiința. CAMILAR, N. I 128. ◊ Expr. A se duce, a se da (sau a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. S-a dus de-a tăvălucul... cum s-ar duce un harbuz în vale. GANE, N. II 110. Stăpînu-mi răsplăti Lovindu-mă din fugă... Cît pînă jos pe scară m-am dus d-a tăvălugul. NEGRUZZI, S. II 243. Pontifii... Închină lui Antoniu un larg și lat covor... Și-l dau de-a tăvălucul în față-i, la picioare. ALECSANDRI, T. II 324. Copiii... dîndu-se tăvăluc, strigă. ȘEZ. IX 132. 2. Instrument rudimentar de treierat, format dintr-un cilindru cu șanțuri adînci, tras de cai pe arie, pentru ca să desprindă grăunțele; val. Pe întinderi munceau oameni: treierau cu cai și tăvălugi de piatră clăi mari de orz. SADOVEANU, O. VII 82. Intră dumnealui în grajd Și scoase 12 elefanți, La tăvăluci înhămați. Tăvălucii să-nvîrtea, Paiele le sfărîma, Grîul se scutura. PĂSCULESCU, L. P. 29. – Variantă: tăvăluc s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat; de-a tăvălugul, rostogolindu-se: jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din tăvălì].
6. [DEX '09] TĂVĂLUC s. m. v. tăvălug.
7. [MDA2] tafalug smn vz tăvălug
8. [MDA2] tăfălog1 sm, sn vz tăvălug
9. [MDA2] tăfălug smn vz tăvălug
10. [MDA2] tăfălugă sf vz tăvălug
11. [MDA2] tăpălug sm, sn vz tăvălug
12. [MDA2] tăvălog sn vz tăvălug
13. [MDA2] tăvăluc smn vz tăvălug
14. [MDA2] tefelug smn vz tăvălug
15. [Scriban] tăfălúg, V. tăvăluc.
16. [Scriban] tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu. Cilindru de lemn (orĭ de fer) care se pune supt o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s’o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).
17. [DOOM 3] tăvălug s. n., pl. tăvăluguri
18. [DOOM 2] !tăvălug s. n., pl. tăvăluguri
19. [IVO-III] tăvălug, -luge.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL