1. [DEX '09] TĂBLIȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță.
2. [MDA2] tăbliță sf [At: CHEIA ÎN. 83v/4 / V: (reg) tab~ / Pl: ~țe, (reg) ~țuri / E: tablă1 + -iță] 1-2 (Înv; șhp) Placă (mică) de piatră, de metal etc., pe care se gravează sau se scrie Si: (înv) tablă1 (1). 3 (Șîs) ~ cerată (sau de ceară) Tablă1 (5) cerată. 4-5 (Șhp) Tablă1 (6) (mică). 6-7 (Înv; șhp) Placă (mică) dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători Si: (pop) tablă1 (11), (îrg) tabel (16), tăbluță (1-2). 8 (Îvr; lpl) Zaruri. 9 (Înv; îs) ~ța lui Pitagora Tabla1 lui Pitagora. 10-11 (Înv; șhp) Listă (mică) Si: (înv) tabel (1). 12-13 (Înv; lpl; cdp fr tablette) Tabletă (1). 14-15 (Reg; șhp) Scândură (mică) subțire, tăiată special pentru cutii, lădițe etc. 16-17 (Îrg; șhp) Tavă (1) (mică).
3. [DEX '98] TĂBLIȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv a lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță.
4. [DLRLC] TĂBLIȚĂ, tăblițe și tăbliți, s. f. Diminutiv al lui tablă1. 1. Plăcuță pe care se gravează sau se scrie. El vine cîteodată aici, lîngă fîntînă, De muza-i drăgălașă condus cu drag de mînă Și pe tăbliți de ceară scriind c-un stilețel. ALECSANDRI, T. II 199. ◊ Fig. Aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi. MACEDONSKI, O. I 85. ♦ Placă dreptunghiulară de ardezie înrămată în lemn, pe care scriu cu condei de piatră școlarii începători. Abecedar și tăbliță mi-am cumpărat abia după sărbătorile crăciunului. STANCU, D. 295. Unul ține o tăbliță pe care stă scris de o mînă pricepută alfabetul slav. SAHIA, U.R.S.S. 7. 2. (Învechit, la pl.) Caiețel, carnet în care se notează diverse fapte, maxime, versuri. Luai tăblițile, le deschisei, și printre multele versuri și note leșești și rusești, iată ce găsii. NEGRUZZI, S. I 46.
5. [Șăineanu, ed. VI] tăbliță f. 1. tablă mică; 2. tablă subțire: tăblițe de cauciuc, de oțel; 3. placă de scris.
6. [Scriban] tăblíță și (vechĭ) ta- f., pl. e (dim. d. tablă; vsl. sîrb. bg. rus. pol. tablica). Tablă mică, placă: pe ușă era o tăbliță pe care scria ceva. V. abac.
7. [MDA2] tabliță sf vz tăbliță
8. [Scriban] tabliță, V. tăbliță.
9. [DOOM 3] tăbliță (desp. tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăbliței; pl. tăblițe
10. [DOOM 2] tăbliță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăbliței; pl. tăblițe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL