[Scriban] tabét (sud) și tablét (est) n., pl. urĭ și e (turc. [d. ar.] tabiat, natură, natural, obiceĭ, gust; ngr. tabiéti). Obiceĭ de vĭață trîndavă saŭ liniștită (precum: a dormi după prînz, a bea cafea, a fuma ș. a. de care te poțĭ lipsi): așa-ĭ tabetu luĭ, șĭ-a făcut tabetu, om cu tabet, cu tabeturĭ. După tabet, după cum obișnuĭeștĭ. V. tic 2.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL