1. [DEX '09] TĂBĂCAR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar.
2. [MDA2] tăbăcar1 sm [At: (a. 1694) IORGA, S. D. V, 95 / Pl: ~i / E: tabac1 + -ar] 1 Persoană specializată în tăbăcitul1 (1) pieilor Si: argăsitor, (îrg) tălpar (1), (înv) tabac1 (1), (reg) dubălar, opincarăș, orgar, pielccir, timar1 (1). 2 Persoană care vinde piei tăbăcite2 (1) Si: (înv) tabac1 (2), (reg) timar1 (2).
3. [MDA2] tăbăcar2 [At: MOLNAR, RET. 62/16 / Pl: ~i sm, ~e sn / E: tabac2 + -ar] 1 sm (Îrg) Persoană care fumează sau prizează tabac2 (1) Si: (îrg) tăbăcaș. 2 sm (Înv) Fabricant de tabac2 (1). 3 sm (Înv) Negustor de tabac2 (1). 4 sn (Îvr) Tabacheră (1).
4. [DLRLC] TĂBĂCAR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor; dubălar. Sînt fire nevăzute mai tari ca otgoanele, trăgîndu-l spre o lume pe vecie străină de lumea calfei de tăbăcar. C. PETRESCU, A. R. 56. Eu – ca să zic așa – ce sînt decît o calfă de tăbăcar murdar, soios așa cum sînt, pe cît timp el?... ARDELEANU, D. 29. Măcelarii alergară, Carnea-ndată-o cumpărară, Și pielea ei, tăbăcarii. ALECSANDRI, P. P. 266.
5. [DLRM] TĂBĂCAR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor. – Din tabac2 + suf. -ar.
6. [Șăineanu, ed. VI] tăbăcar m. cel ce tăbăcește piei sau le vinde deja tăbăcite.
7. [Scriban] tăbăcár m. (d. tabac 1. D. rom. vine sîrb. tabakar). Sud. Acela care tăbăcește (tabac, dubălar). – Fem. -ăreásă, în est și -ăríță.
8. [DOOM 3] tăbăcar s. m., pl. tăbăcari
9. [DOOM 2] tăbăcar s. m., pl. tăbăcari
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL