1. [MDA2] șuteli v vz șutili
2. [MDA2] șuteală1 sf [At: BL II, 189 / Pl: ~eli / E: șuti1 + -eală] (Arg) Hoție (2).
3. [MDA2] șuteală2 sf [At: ANON. CANTAC., CM I, 93 / V: (reg) ~tule~ (Pl: ~eli) / Pl: ~ele, ~eli / E: nct] (Îrg) 1 Lingușeală. 2 Înșelăciune.
4. [MDA2] șutili vt [At: CORESI, EV. 197 / V: (înv) ~teli, (reg) ~tuli, tușuli (Pzi și: tușul) / Pzi: ~lesc / E: ns cf șuteală2] 1 (Îrg) A măguli. 2 (Îrg) A înșela (cu promisiuni) Si: a amăgi (2). 3 (Înv) A mângâia.
5. [MDA2] șutuleală sf vz șuteală2
6. [MDA2] șutuli v vz șutili
7. [MDA2] tușuli v vz șutili
8. [Scriban] șuteálă f., pl. elĭ, vechĭ ele (d. a *șuti, rus. šutitĭ, a glumi; bg. šutĭy se, a-șĭ bate joc). Vechĭ. Amăgire, înșelăcĭune. V. șoșcală.
9. [Scriban] șutelésc și -ilésc (vechĭ) și șutulésc v. tr. (d. șuteală. Cp. și cu ung. sotulni, a tescui, satulni, a stoarce). Amăgesc. V. măglisesc.
10. [DER] șutili (-lesc, -it), vb. – A linguși, a se băga pe sub pielea cuiva. – Var. șuteli, șutuli. Origine incertă este cuvîntul înv. (sec. XVI), care se mai folosește încă; pare der. din sl. šutiti „a glumi”, cf. ceh. šutiti „a glumi”, rus. šutitĭ, cu suf. expresiv -li (cf. șotie). Legătura semantică este evidentă, cf. burla „glumă” și „înșelare”, chanza „glumă” și „viclenie” etc. Rezultatul inițial trebuie să fie șuti, după cum se vede din der. șuteală, s. f. (lingușeală, înșelătorie față de), șutilitură, s. f. (înv., lingușeală, periere). Dacă această ipoteză este exactă, atunci șuti, vb. (a fura) cuvînt de Arg., nu poate fi decît același termen; explicația prin intermediul țig. šau-, participiul šuto „a pune” (Graur 109; Vasiliu, GS, VII, 127; Juilland 177) nu pare suficientă și oricum nu l-ar explica pe Coresi. – Der. șuț, s. m. (hoț); șuteală, s. f. (furt); șutitor, s. m. (hoț).
11. [Argou] șuteală, șuteli s. f. furt
12. [DLRLV] ȘUTELI vb. v. șutili.
13. [DLRLV] ȘUTEALĂ s.f. (ȚR) Lingușeală, măguleală; ademenire. El cu multe amăgele și șuteale și cu greale jurămînturi să lega cu boiarii carii era de acel neam că nu-i va omori, nici nu le va face nice o nevoie. N 1682, 19v. Și voi, bărbaților, nu vă plecareți șutealelor muierilor voastre. C 1688, 421r; cf. ANON. CANTAC.; N 1727, 156r. Etimologie necunoscută. Vezi și șutili, șutilire, șutilitor. Cf. pohlibuitură, șutilire.
14. [DLRLV] ȘUTILI vb. (ȚR) A măguli, a linguși; a amăgi. Să o șutilească pînă va pleca singură cu sine, de să va da spre dezmierdăciunea bărbaților. ÎNDREPTAREA LEGII. Laskaju. Șutilesc. LEX. 1683, 30r. Nu să află ca aceia ce îmbunează și șutelesc pre ceia ce au puteare pentru ca să-i dăruiască și să-i ospeteaze. ALB., 67r; cf. MARDARIE, 165. Variante: șuteli (ALB., 67r). Etimologie necunoscută. Cf. șuteală. Vezi și șuteală, șutilire, șutilitor. Cf. a m ă g u l i, c i o c o t n i ț i; l ă s c u i.
15. [DAR] șutili, șutilesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a măguli, a linguși; a amăgi; a înșela (cu promisiuni). 2. A mângâia, a dezmierda.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL