1. [DEX '09] ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.
2. [MDA2] șușuit2, ~ă a, av [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: șușui2] (Reg) 1-2 Șoptit2 (1-2).
3. [MDA2] șușuit1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: șușui2] (Reg) 1 Șopot1 (5). 2 Șâșâit (2). 3 Șoptire (1). 4 Șușoteală (2). 5 Clevetire.
4. [DEX '98] ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.
5. [DLRLC] ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; foșnet de frunze; șoaptă (răuvoitoare). N-avea să scoată capul în lume Sultănica, ea care de bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14. – Variantă: șoșoit (POPA, V. 115) s. n.
6. [DEX '09] ȘUȘUI, șușui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
7. [MDA2] șoșoit sn [At: CADE 1256 / V: (reg) ~șăit / Pl: ~uri / E: șoșoi2] (Reg) 1 Șopot1. 2 Șoptire (1). 3 Șușoteală (2).
8. [MDA2] șușăi v vz șușui2
9. [MDA2] șușui2 [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~șăi / Pzi: ~esc, șușui / E: fo] (Reg) 1 vi (D. frunze, vânt, ape etc.) A șopoti (3). 2 vt (C. i. copii mici) A șâșâi (2). 3-4 vti A șopti (1-2). 5 vt A șopti (3).
10. [DLRLC] ȘOȘOI1 vb. IV v. șușui.
11. [DLRLC] ȘOȘOIT s. n. v. șușuit.
12. [DLRLC] ȘUȘUI, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoi vb. IV.
13. [Șăineanu, ed. VI] șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].
14. [Scriban] șúșuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.
15. [DOOM 3] șușuit s. n.
16. [DOOM 2] șușuit s. n.
17. [DOOM 3] șușui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șușui, 3 șușuie, imperf. 1 șușuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șușui, 3 să șușuie
18. [DOOM 2] șușui (a ~) vb., ind. prez. 3 șușuie, imperf. 3 sg. șușuia; conj. prez. 3 să șușuie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL