1. [DEX '09] ȘUȘUIRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.
2. [MDA2] șușuire sf [At: ȚICHINDEAL, F. 400/6 / V: (înv) ~șei~ / Pl: ~ri / E: șușui2] (Reg) 1 Șopot1 (5). 2 Șâșâit (2). 3 Șoptire (1). 4 Șușoteală (2).
3. [DEX '09] ȘUȘUI, șușui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
4. [MDA2] șușăi v vz șușui2
5. [MDA2] șușeire sf vz șușuire
6. [MDA2] șușui2 [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~șăi / Pzi: ~esc, șușui / E: fo] (Reg) 1 vi (D. frunze, vânt, ape etc.) A șopoti (3). 2 vt (C. i. copii mici) A șâșâi (2). 3-4 vti A șopti (1-2). 5 vt A șopti (3).
7. [DLRLC] ȘOȘOI1 vb. IV v. șușui.
8. [DLRLC] ȘUȘUI, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoi vb. IV.
9. [Șăineanu, ed. VI] șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].
10. [Scriban] șúșuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.
11. [DOOM 3] șușuire s. f., g.-d. art. șușuirii; pl. șușuiri
12. [DOOM 2] șușuire s. f., g.-d. art. șușuirii; pl. șușuiri
13. [DOOM 3] șușui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șușui, 3 șușuie, imperf. 1 șușuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șușui, 3 să șușuie
14. [DOOM 2] șușui (a ~) vb., ind. prez. 3 șușuie, imperf. 3 sg. șușuia; conj. prez. 3 să șușuie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL