1. [MDA2] surzui [At: LEX. MARS. 215 / V: (reg) ~zului, (îvr) sărăzui / Pzi: ~esc / E: mg szcrezn] (Trs) 1 vi (Înv) A adăuga (măsurând în plus). 2 vt A procura. 3 vt A agonisi (prin economisire).
2. [MDA2] sărăzui v vz surzui
3. [MDA2] surzului v vz surzui
4. [DLRLV] SURZUI vb. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) A agonisi; a cîștiga, a procura. Impetro. Szeresuesk. Szerszek. LEX. MARS., 215. Cu voia unul alăltui suruzuiră 30 de bani. MISC. SEC. XVII, 14r. Alduit uricu suruzui noauo. MISC. SEC. XVII, 31r. Noe lok à nye szerzui. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. 2. (Trans. SV) A pricinui, a cauza. Ce au surzuit graba aceasta? PP, 128r. 3. (Trans. SV) A compune, a redacta; a întemeia. Cine au întemeiat Crede-ul? „Apostolii”. Cînd l-au surzuit? (. . .) Pentru ce l-au surzuit ? (. . .) Cine de chilin dintru apostoli au surzuit vro cloambă a Crede-ului ? Nu să știe adevărat, destul că toț într-una dintr-o voie l-au surzuit. PP, 4v-5r. Cine au surzuit rînduiala besearecii? PP, 102v. Variante: sărăzui (LEX. MARS., 215), sărzui (PSALTIRE SEC. XVII apud TEW), suruzui (MISC. SEC. XVII, 14r, 31r). Etimologie: magh. szerezni. Vezi și surzuită. Cf. î n s ă m a.
5. [DAR] surzui, surzuiesc, vb. IV (reg.) 1. (înv.) a adăuga (măsurând în plus). 2. a procura; a agonisi (prin economisire).
6. [DLRLV] SĂRĂZUI vb. v. surzui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL