1. [DEX '09] ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart.
2. [MDA2] șart2 sn [At: (a. 1792) IORGA, S. D. XIV, 133 / V: (îvr) șuruturi snp / Pl: ~uri / E: tc șart] (Îvp) 1 Decizie (1). 2 Stipulație. 3 Convenție (1). 4 Datină (8). 5 Rost. 6 (Îlav) Pe ~ Pe îndelete Si: metodic.
3. [DEX '98] ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart
4. [DLRLC] ȘART2, șarturi, s. n. (Mai ales în expr.) După șart = după o anumită rînduială, după obicei. Prinsul, început de a doua oară, merse înainte după șartul lui. D. ZAMFIRESCU, R. 25. Cum rămîne cu haina miresei? Dacă n-o face-o după șartul ei, logodnica nu o primește. ISPIRESCU, L. 399. Ce să-i fac eu dacă așa e basmul? Va să-l spui și eu după cum este șartul și datina lui. ODOBESCU, S. III 197. Cu (sau fără) șart = cu (sau fără) rost, socoteală. Un țăran chipeș și deștept, din podgoriile Oreviții... îmi povestește cu șart, legendele pe care le-a auzit și el de la bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. 411. Toate lucrurile în această casă erau cu șart. Nimic nu lipsea. ISPIRESCU, L. 354. Le-a povestit el pe toate cîte le pătimise dincolo, mai cu șart și mai frumos decît vi le-am putut povesti eu dumneavoastră. CARAGIALE, O. III 50. Vorbe fără șart. ȘEZ. IX 145. Pe șart = în ordine, pe rînd. Cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici pe pămînt toate sînt cu rînduiala lor. ISPIRESCU, L. 287. Și le-a povestit toate pe șart chir Ianulea lui Negoiță. CARAGIALE, P. 88.
5. [Șăineanu, ed. VI] șart n. 1. pop. rândueală: aici toate sunt cu șartul lor ISP.; 2. rost, noimă: vorbă fără șart. [Vechiu-rom. șart, condițiune, pont = turc. ȘART, învoeală, tractat, articol de tractat].
6. [Scriban] șart n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] șart, condițiune, învoială, tratat; sîrb. alb. šart). Condițiune, articul de tratat (Vechĭ). Rînduĭală, ordine, rost: toate-s cu șartu lor, după șartu lor. A vorbi cu șart orĭ fără șart, a vorbi cum se cuvine orĭ prost. Pe șart, pe rînd, în ordine. – Vechĭ și șuruturĭ (pl. arabic šurut) = șarturĭ.
7. [MDA2] șuruturi snp vz șart2
8. [DOOM 3] șart2 (înv.) s. n., pl. șarturi
9. [DOOM 2] șart2 (înv.) s. n., pl. șarturi
10. [DER] șart (șarturi), s. n. – 1. Rînduială, regulă, tradiție. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) șart (Șeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.
11. [DAR] șart, șarturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanță; tradiție, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe șart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziție, hotărâre, stipulație; convenție, învoială.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL