1. [DEX '09] ȘUIERĂTURĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. – Șuiera + suf. -ătură.
2. [MDA2] șuierătură sf [At: BIBLIA (1688), 1762/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat1 (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat1 (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat1 (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat1 (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat1 (11) (rar) șuierare (11).
3. [DEX '98] ȘUIERĂTURĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ătură.
4. [DLRLC] ȘUIERĂTURĂ, șiuerături, s. f. Șuierat, șuier. Trăsnetele de obuz se prăbușesc acum în plotonul meu... O întîrziere întinsă și, pe urmă, alte șuierături. CAMIL PETRESCU, U. N. 358. Cîteva luni d-a rîndul nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37.
5. [Șăineanu, ed. VI] șuierătură f. 1. șuierat prelungit; 2. dezaprobare manifestată prin șuierat.
6. [Scriban] șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s’a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.
7. [DOOM 3] șuierătură s. f., g.-d. art. șuierăturii; pl. șuierături
8. [DOOM 2] șuierătură s. f., g.-d. art. șuierăturii; pl. șuierături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL