1. [DEX '09] ȘUIERĂTOR, -OARE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.
2. [MDA2] șuierător, ~oare [At: NEGRUZZI, S. I, 322 / V: (reg) șuruietoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: șuiera + -ător] 1-2 a, av Șuierat2 (1-2). 3 a (Înv; îs) Consoană ~oare Consoană sibilantă. 4 a (D. unele animale, păsări, insecte) Care scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. 5 a (Mai ales d. vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant Si: vâjâitor. 6 sf (Mol; Dob) Fluier (1) (de metal, os, lemn etc.).
3. [DEX '98] ȘUIERĂTOR, -OARE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.
4. [DLRLC] ȘUIERĂTOR, -OARE, șuierători, -oare, adj. Care șuieră sau care seamănă cu un șuier. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Din iarbă scoate capid șarpele șuierător. BELDICEANU, P. 57. Se oprise ascultînd... concertul acestor paseri șuierătoare. NEGRUZZI, S. I 322. Consoană șuierătoare = consoană sibilantă, v. sibilant. ◊ (Adverbial) Micluț se-ntoarse șui șopti șuierător muierii peste umăr. DUMITRIU, N. 162. «Domnișoară Natalie»... șopti Daniil greu, șuierător. SADOVEANU, M. 114.
5. [MDA2] șuruietoare sf vz șuierător
6. [DOOM 3] șuierător adj. m., pl. șuierători; f. sg. și pl. șuierătoare
7. [DOOM 2] șuierător adj. m., pl. șuierători; f. sg. și pl. șuierătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL