1. [DEX '09] SUFIXAȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din fr. suffixation.
2. [MDA2] sufixație sf [At: SCL 1953, 137 / Pl: ~ii / E: fr suffixation] Sufixare.
3. [DN] SUFIXAȚIE s.f. Sufixare. [Gen. -iei. / < fr. suffixation].
4. [MDN '00] SUFIXAȚIE s. f. sufixare. (< fr. suffixation)
5. [DLRLC] SUFIXĂȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa.
6. [DOOM 3] sufixație (desp. -ți-e) s. f., art. sufixația (desp. -ți-a), g.-d. art. sufixației; pl. sufixații, art. sufixațiile (desp. -ți-i-)
7. [DOOM 2] sufixație (-ți-e) s. f., art. sufixația (-ți-a), g.-d. art. sufixației; pl. sufixații, art. sufixațiile (-ți-i-)
8. [DTL] SUFIXAȚIE s. f. (< fr. sufixation): operație de alipire a unui sufix la rădăcina sau la tema cuvântului, pentru a forma un cuvânt sau o formă gramaticală nouă; sufixare. În funcție de felul sufixului, se poate vorbi despre o sufixație lexicală (diminutivală, augmentativă, moțională, colectivă, hipocoristică) și despre o sufixație gramaticală (temporală și modală). v. mai sus sufix.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL