1. [MDA2] sufect, ~ă sm, a [At: DN3 / Pl: ~cți / E: lat suffectus cf sufficere „a substitui”] 1-2 (Ant) (Consul) care înlocuia pe altul, defunct înainte de expirarea magistraturii sale.
2. [DN] SUFECT, -Ă adj., s.m. (Ant.) (Consul) care înlocuia pe altul, defunct înainte de expirarea magistraturii sale. [< lat. suffectus, cf. lat. sufficere – a substitui].
3. [MDN '00] SUFECT, -Ă adj., s. m. (magistrat roman, de obicei consul) care suplinea funcția respectivă ca urmare a părăsirii ei, din diferite motive, de către titular. (< lat. suffectus)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL