1. [DEX '09] SUBSTITUT, (1) substituți, s. m., (2) substitute, s. n. 1. S. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ◊ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. 2. S. n. Produs, obiect etc. care înlocuiește alt produs, alt obiect etc., având (aproximativ) același rol. ♦ Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație. – Din fr. substitut, lat. substitutus.
2. [MDA2] substitut [At: IORGOVICI, O. 69/21 / V: (îvr) ~tăt~, sups~ / Pl: ~uți, ~e / E: lat substitutus, fr substitut] 1-2 sm, a (Persoană) care suplinește pe titularul unei funcții publice în caz de absență Si: locțiitor. 3-4 sm, a (Spc; în vechea organizare judecătorească) (Magistrat) care înlocuia pe procuror sau pe procurorul general Vz supleant. 5 sn Obiect, produs etc. care înlocuiește un alt obiect sau un alt produs, îndeplinind (aproximativ) același rol Si: substituent (1). 6 sn Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație Si: substituent (2).
3. [DEX '98] SUBSTITUT, substituți, s. m. Persoană care înlocuiește temporar pe titularul unei funcții. ♦ Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat care avea acest grad. – Din fr. substitut, lat. substitutus.
4. [DLRLC] SUBSTITUT, substituți, s. m. Locțiitor de titular. ◊ (În vechea organizare judecătorească; în expr.) Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistratul care avea acest grad. Substitut de comisar regal = magistrat care, într-un tribunal militar, ținea locul comisarului regal. Colonelul... dă cuvîntul substitutului de comisar regal. PAS, Z. IV 118.
5. [DN] SUBSTITUT s.m. 1. Cel care ține locul titularului. ◊ (În trecut) Substitut de procuror = primul grad în ierarhia judecătorească a parchetului; magistrat avînd acest grad; substitut de comisar regal = magistrat într-un tribunal militar care ținea locul comisarului regal. ♦ Ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie. 2. Produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi. [Cf. fr. substitut, lat. substitutus].
6. [MDN '00] SUBSTITUT s. m. 1. cel care ține locul titularului. ◊ ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie. 2. produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi. 3. element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic; substituent (2). (< fr. substitut, lat. substitutus)
7. [Șăineanu, ed. VI] substitut m. magistrat însărcinat de a înlocui la parchet pe procurorul general.
8. [Scriban] *substitút m. (lat. substitutus, substituit). Pus în loc, înlocuitor. Acela care ține locu procuroruluĭ absent: substitut de procuror.
9. [MDA2] substătut a vz substitut
10. [MDA2] supstitut sm vz substitut
11. [DOOM 3] substitut1 (element) s. n., pl. substitute
12. [DOOM 3] substitut2 (persoană) (înv.) s. m., pl. substituți
13. [DOOM 2] substitut1 (persoană) (înv.) s. m., pl. substituți
14. [DOOM 2] *substitut2 (element) s. n., pl. substitute
15. [DTL] SUBSTITUT (SUBSTITUENT) s. m. (cf. fr. substitut, lat. substitutus): element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic cu care are proprietăți asemănătoare. Se spune astfel curent despre pronume că este s. substantivului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL