1. [DEX '09] SUBSTANTIVARE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva.
2. [MDA2] substantivare sf [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pl: ~vări / E: substantiva] 1 Transformare în substantiv Si: substantivizare (1), (îvr) substantificare (1). 2 Întrebuințare cu valoare de substantiv Si: substantivizare (2), (îvr) substantificare (2).
3. [DLRLC] SUBSTANTIVARE, substantivări, s. f. Faptul de a (se) substantiva.
4. [DN] SUBSTANTIVARE s.f. Faptul de a (se) substantiva; substantivizare. [< substantiva].
5. [DEX '09] SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver.
6. [MDA2] substantiva [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pzi: ~vez / E: fr substantiver] 1 vt A face să capete valoare de substantiv. 2-3 vtr A (se) transforma în substantiv Si: a substantiviza (2-3), (îvr) a substantifica (1). 4-5 vtr A (se) întrebuința cu valoare de substantiv Si: a substantiviza (4-5), (îvr) a substantifica (2).
7. [DLRLC] SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcțiune de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv.
8. [DLRM] SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcție de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv. – Fr. substantiver.
9. [DN] SUBSTANTIVA vb. I. tr. A folosi cu funcție de substantiv un cuvînt care are o altă categorie gramaticală. ♦ refl. A se transforma în substantiv; a se substantiviza. [Cf. fr. substantiver].
10. [MDN '00] SUBSTANTIVA vb. tr., refl. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza. (< fr. substantiver)
11. [DOOM 3] substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări
12. [DOOM 2] substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări
13. [DOOM 3] substantiva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. substantivez, 3 substantivează; conj. prez. 1 sg. să substantivez, 3 să substantiveze
14. [DOOM 2] substantiva (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivează
15. [DTL] SUBSTANTIVARE (SUBSTANTIVIZARE) s. f. (< substantiva, cf. fr. substantiver): transformare a unei părți de vorbire în substantiv cu ajutorul articolelor și al topicii. Se vorbește astfel despre s. adjectivului, a numeralului, a pronumelui, a verbului, a adverbului și a interjecției, ca de exemplu frumosul, un leneș, cel sărac; treiul, un trei; sinea, ielele, eul, nimicul, un nimic; trecerea, o trecere, aratul, un arat, rănitul, un rănit, cel rănit; binele, un bine; oful, un of, vaiul etc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL