1. [DEX '09] STUFĂRIȘ, stufărișuri, s. n. 1. Loc pe care crește stuf mult și des; stuf care crește pe un asemenea loc; stufărie, stufăraie. 2. Desime, desiș, tufiș. [Var.: (reg.) stuhăriș s. n.] – Stuf + suf. -ăriș.
2. [MDA2] stufăriș1 sn [At: TDRG / V: (reg) ~uhă~ / Pl: ~uri / E: stuf + -ăriș] 1 Desiș sau mulțime de stuf. 2 Loc pe unde crește (mult) stuf Si: stufărie (2), stufiș1 (2), trestiiș, (rar) trestiet, (pop) stufăraie, (reg) trestar1, trestărie, trestiaș.
3. [MDA2] stufăriș2 sn [At: RESMERIȚĂ, A. D. / V: (reg) ~fir~ / Pl: ~uri / E: s- + tufăriș] (Udp „de”, care indică felul) 1 Mulțime de copaci tineri. 2 Desiș de tufe Si: crâng (19), desiș (2), hățiș1 (2), stufiș2 (2), tufărie, tufăriș, tufiș, tufărime, (rar) stuf (6), (pop) lunget, desime (2), (reg) hălăciugă (1), huceag, huci2 (3), tufar, tufă, tufet.
4. [DLRLC] STUFĂRIȘ, stufărișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Stuf mult și des crescut într-un loc; loc acoperit cu stuf. Din stufărișuri și mlaștini, nici o vietate nu-și ia zborul. RALEA, O. 132. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște, neclintită, de rai. GÎRLEANU, L. 16. ♦ Fig. Desime, desiș. Caii veneau la pas, cu părul strălucitor, piepturi lîngă piepturi și stufăriș de picioare fine, pădure de gîturi încordate. DUMITRIU, N. 113. – Variantă: stuhăriș (VLAHUȚĂ, R. P. 20) s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] stufăriș n. V. stufiș.
6. [Scriban] stufăríș n., pl. urĭ. Maĭ rar. Stufărie.
7. [DEX '09] STUHĂRIȘ s. n. v. stufăriș.
8. [MDA2] stufiriș sn vz stufăriș2
9. [MDA2] stuhăriș sf vz stufăriș
10. [DOOM 3] stufăriș s. n., pl. stufărișuri
11. [DOOM 2] stufăriș s. n., pl. stufărișuri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL