1. [MDA2] struncin sn vz zdruncin
2. [Scriban] strúncin și strúncĭur V. zdruncin.
3. [DEX '09] ZDRUNCEN s. n. v. zdruncin.
4. [DEX '09] ZDRUNCIN s. n. (Pop.) 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).
5. [DEX '09] ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.
6. [MDA2] străncina v vz zdruncina
7. [MDA2] strănciuna v vz zdruncina
8. [MDA2] strâncen sn vz zdruncin
9. [MDA2] strâncena v vz zdruncina
10. [MDA2] strâncina v vz zdruncina
11. [MDA2] strânciun sn vz zdruncin
12. [MDA2] strânciuna v vz zdruncina
13. [MDA2] struncena v vz zdruncina
14. [MDA2] strunci v vz zdruncina
15. [MDA2] struncina v vz zdruncina
16. [MDA2] strunciuna v vz zdruncina
17. [MDA2] strunciur sn vz zdruncin
18. [MDA2] strunciura v vz zdruncina
19. [MDA2] zdrâncin sn vz zdruncin
20. [MDA2] zdrâncina v vz zdruncina
21. [MDA2] zdroncin sn vz zdruncin
22. [MDA2] zdrucina v vz zdruncina
23. [MDA2] zdruncen sn vz zdruncin
24. [MDA2] zdrunci v vz zdruncina
25. [MDA2] zdruncin sn [At: CIHAC, II, 375 / V: ~ncen (Pl: zdruncenuri și zdruncene), (îrg) str~, (reg) zdrân~, zdron~, (îvr) strâncen, strânciun, strunciur / S și: sdruncin / Pl: ~uri / E: drr zdruncina] 1 (Pop) Zguduitură (1). 2 (Pop; fig) Zdruncinare (2). 3-4 (Pex) Durere (1, 5). 5 (Reg; îf zdroncin) Băț subțire, la un capăt, cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna din putinei, ca să se aleagă untul.
26. [MDA2] zdruncina [At: CANTEMIR, I. I. II, 232 / V: (înv) străn~, strănciuna, strâncena, strânciuna, strunci, st~ (Pzi: struncin, struncinez), struciuna, strunciura, (reg) zdruncini (Pzi: zdruncinesc), zdrunci, zdrunciuna, zdruc~, zdrânc~, strânc~, struncena / S și: sd~ / Pzi: zdruncin și (îrg) ~nez / E: nct] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) zgudui (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A (se) zgudui (11-12). 13 vt (Pex) A zgudui (13). 14 vt (Fig) A zgudui (14). 15-16 vt (Rar; c. i. ființe; mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17).
27. [MDA2] zdruncini v vz zdruncina
28. [MDA2] zdrunciuna v vz zdruncina
29. [DEXI] zdruncen s.n. v. zdruncin.
30. [DEXI] zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.
31. [DEXI] zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor. ◊ (tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.
32. [DEXI] zdruncini vb. IV. v. zdruncina.
33. [DEX '98] ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).
34. [DEX '98] ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.
35. [DLRLC] STRUNCINA vb. I v. zdruncina.
36. [DLRLC] ZDRUNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfîrșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. AL. II 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdruncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,
37. [DLRLC] ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) struncina (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.
38. [DLRM] ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort. 2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [Var.: zdruncen s. n.] – Postverbal al lui zdruncina.
39. [DLRM] ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgîlțîi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.
40. [Șăineanu, ed. VI] sdruncin n. 1. săltat des: sdruncinul calului; 2. fig. turburare, agitare: cu mare greutate și sdruncin CR. [Abstras din sdruncinà].
41. [Șăineanu, ed. VI] sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].
42. [Scriban] strîncĭun și -cen, V. zdruncin.
43. [Scriban] zdrîncin, V. zdruncin.
44. [Scriban] 1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.
45. [Scriban] 2) zdrúncin, a -á v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).
46. [DOOM 3] zdruncin (pop.) s. n.
47. [DOOM 3] zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 zdruncină; conj. prez. 1 sg. să zdruncin, 3 să zdruncine
48. [DOOM 2] zdruncin (pop.) s. n.
49. [DOOM 2] zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 3 zdruncină
50. [MDO] zdruncina
51. [DER] sdruncina (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).
52. [DER] ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblînzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tîmpi(na), etc.)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL