1. [DEX '09] STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
2. [MDA2] stricăciune sf [At: PRAVILA (1814), 56/22 / Pl: ~ni / E: strica + -ăciune] 1 Stricare (1). 2 (Ccr) Ceea ce este stricat, deteriorat Si: avarie (1), defecțiune (8), deteriorare, (înv) stricătură (1). 3 (De obicei în legătură cu verbul „a face”) Distrugere de lucruri materiale Si: daună (2), pagubă, (îvp) pricaz1, vătămare, (îvr) smintă, sminteală, (înv) stricare (2), stricătură (2) Vz pierdere, prejudiciu. 4 (Îvp) Vătămare. 5 (Ccr) Rană. 6 (Pex) Boală (2). 7 (Pex) Infirmitate. 8 (Înv; îs) ~ albă Lepră. 9 (Pgn) Bubă (1). 10 (Reg) Hernie (1). 11 (Fig) Pierdere a calității, a valorii. 12 (Fig) Prejudiciu moral. 13 (Fig) Efect rău, dăunător, păgubitor. 14 (Înv; îe) A(-i) fi de (sau spre) ~ (cuiva) A fi dăunător, a face rău (cuiva). 15 Ceea ce este rău, nefolositor (într-o substanță, într-un lucru). 16 Faptă rea, reprobabilă. 17 (Pex) Poznă. 18 (Rar) Defect (al cuiva). 19 (Înv) Deformare (1). 20 (Înv) Stricare (21). 21 Pierdere a moralității, a corectitudinii, stare de decădere morală a cuiva Si: corupție (3), decadență (4), desfrâu (1), destrăbălare (1), deșănțare, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, decădere (2), depravare (2), desfrânare (6), pervertire, viciere, stricare (23). 22 (Înv) Moarte. 23 Decădere (4). 24 (Îvr) Nesocotire a unor obiceiuri, datini.
3. [DEX '98] STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
4. [DLRLC] STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica (v. defectare, deteriorare); ceea ce este deteriorat; pagubă cauzată de o deteriorare. Comandantul stătuse la îndoială dacă să-și urmeze drumul sau să vie după noi, bănuind că avem vreo stricăciune la mașină. BART, S. M. 20. Dar pînă atunci a venit și veste de la Broșteni despre stricăciunea ce făcusem, și bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Domnitorul a trămis acolo ca ispravnic, spre a drege și a întări stricăciunea, împreună cu meșteri, pe... Dona Pepano. ODOBESCU, S. II 511. ♦ Vătămare. Mirele... s-a întors la gazda lui fără nici o stricăciune. SADOVEANU, Z. C. 344. Îl doare capul! La cap e stricăciunea. DELAVRANCEA, O. II 57. 2. Depravare, corupție. Dar, domnule (se scandaliză el), ce stricăciune, ce lipsă de creștere. CĂLINESCU, E. O. II 77. Simțea că se duce cu ele tot întunericul de pe mintea lui, toată stricăciunea ce se depusese în anii din urmă peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 22.
5. [Șăineanu, ed. VI] stricăciune f. lucru stricat, pagubă.
6. [Scriban] stricăcĭúne f. Deteriorare, vătămare, pagubă: ciocnirea a făcut stricăcĭunĭ corăbiiĭ, ploaĭa a cauzat stricăcĭunĭ caselor. Corupțiune. V. avarie.
7. [DOOM 3] stricăciune s. f., g.-d. art. stricăciunii; pl. stricăciuni
8. [DOOM 2] stricăciune s. f., g.-d. art. stricăciunii; pl. stricăciuni
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL