1. [MDA2] streleț sm [At: M. COSTIN, O. 160 / V: ~lit[1], ~ril~ / A și: streleț / Pl: ~i / E: rs стрелец] 1 (În epoca feudală, în țările române) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). 2 Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în sec. XVI-XVII.
2. [MDA2] streliț[1] sm vz streleț
3. [MDA2] strileț sm vz streleț
4. [DOOM 3] !streleț s. m., pl. streleți
5. [DLRLV] STRELEȚ s. m. (Mold.) Soldat dintr-un corp de vînători. Mai lesne strelelului a nemeri o vrabie decît pe un om călare, M. COSTIN. Strelețul, arcul frîngînd, ținta nu lovască. CANTEMIR, IST. Atunce au ieșit si Mihai-Vodă cu seimenii si cu streleții, adecă vînătorii ce ave. NECULCE. Etimologie: rus. strelec.
6. [DAR] streleț, streleți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL