1. [DEX '09] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
2. [MDA2] străjnici v vz strășnici
3. [MDA2] strășnici [At: DOC. EC. 657 / V: ~răjn~ / Pzi: ~icesc / E: strașnic] 1-2 vt (Înv) A trata cu asprime, cu duritate sau a face pe cineva să trateze cu asprime, cu duritate V amenința, înfricoșa. 3 vt A face să devină dur, aspru, violent V înăspri. 4 vr (Olt.; Trs) A se mânia. 5 vt (Rar) A străjui (1).
4. [DEX '98] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
5. [DLRLC] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. A ține în respect, a înfricoșa, a intimida (prin mustrări, amenințări). Chira e muiere cu sînge repede, rumenă, voinică; lungă vreme a strășnicit plaiurile umăr la umăr cu alesul ei. DELAVRANCEA, S. 166. Hai să ne răsculăm împotriva lui Zeus și să-i arătăm că el n-are nici un drept de a ne strășnici pe noi. ODOBESCU, S. III 270.
6. [Șăineanu, ed. VI] strășnicì v. a îngrozi cu amenințări: strășnici tot palatul nu cumva a-l supăra PANN.
7. [Scriban] strășnicésc v. tr. (d. strașnic). Îngrozesc cu amenințări. V. refl. Mă arăt strașnic. – Și străjn- (vest).
8. [DOOM 3] strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, 3 sg. strășnicește, imperf. 1 strășniceam; conj. prez. 1 sg. să strășnicesc, 3 să strășnicească
9. [DOOM 2] strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, imperf. 3 sg. strășnicea; conj. prez. 3 să strășnicească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL