1. [MDA2] strășnicire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: strășnici] (Îdt) Strășnicie (3).
2. [DEX '09] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
3. [MDA2] străjnici v vz strășnici
4. [MDA2] strășnici [At: DOC. EC. 657 / V: ~răjn~ / Pzi: ~icesc / E: strașnic] 1-2 vt (Înv) A trata cu asprime, cu duritate sau a face pe cineva să trateze cu asprime, cu duritate V amenința, înfricoșa. 3 vt A face să devină dur, aspru, violent V înăspri. 4 vr (Olt.; Trs) A se mânia. 5 vt (Rar) A străjui (1).
5. [DEX '98] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.
6. [DLRLC] STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. A ține în respect, a înfricoșa, a intimida (prin mustrări, amenințări). Chira e muiere cu sînge repede, rumenă, voinică; lungă vreme a strășnicit plaiurile umăr la umăr cu alesul ei. DELAVRANCEA, S. 166. Hai să ne răsculăm împotriva lui Zeus și să-i arătăm că el n-are nici un drept de a ne strășnici pe noi. ODOBESCU, S. III 270.
7. [Șăineanu, ed. VI] strășnicì v. a îngrozi cu amenințări: strășnici tot palatul nu cumva a-l supăra PANN.
8. [Scriban] strășnicésc v. tr. (d. strașnic). Îngrozesc cu amenințări. V. refl. Mă arăt strașnic. – Și străjn- (vest).
9. [DOOM 3] strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, 3 sg. strășnicește, imperf. 1 strășniceam; conj. prez. 1 sg. să strășnicesc, 3 să strășnicească
10. [DOOM 2] strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, imperf. 3 sg. strășnicea; conj. prez. 3 să strășnicească
11. [DAR] strășnicire, strășniciri, s.f. (înv.) strășnicie, severitate, strictețe, asprime, exigență.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL