1. [DEX '09] STRĂNUTARE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta.
2. [MDA2] strănutare sf [At: BIBLIA (1688), 3811/47 / V: ~ren~, (înv) stărn~, stern~ / Pl: ~tări / E: strănuta] 1 (Înv; asr) Strănut1. 2 (Înv) Forăit (al cailor). 3 Vărsătură (pe gură).
3. [DEX '98] STRĂNUTARE, strănutări, s. f. Strănutat. – V. strănuta.
4. [DLRLC] STRĂNUTARE, strănutări, s. f. Faptul de a strănuta; strănut. Cine însă-acuma în palat strănută? După strănutare, e măria-sa... A răcit se vede. V. ROM. noiembrie 1953, 323.
5. [DEX '09] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.
6. [MDA2] sdrănuta v vz strănuta
7. [MDA2] stărnuta v vz strănuta
8. [MDA2] stărnutare sf vz strănutare
9. [MDA2] sternuta v vz strănuta
10. [MDA2] sternutare sf vz strănutare
11. [MDA2] străhuna v vz strănuta
12. [MDA2] strămuta2 v vz strănuta
13. [MDA2] strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga1 (1), (reg) a prâsni2, a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).
14. [MDA2] strășuna2 v vz strănuta
15. [MDA2] strenuta v vz strănuta
16. [MDA2] strenutare sf vz strănutare
17. [MDA2] zdrănuta v vz strănuta
18. [MDA2] zdrehuna1 v vz strănuta
19. [DLRLC] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.
20. [Șăineanu, ed. VI] strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].
21. [Scriban] 3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.
22. [DOOM 3] strănutare s. f., g.-d. art. strănutării; pl. strănutări
23. [DOOM 2] strănutare s. f., g.-d. art. strănutării; pl. strănutări
24. [DOOM 3] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strănut, 2 sg. strănuți, 3 strănută; conj. prez. 1 sg. să strănut, 3 să strănute
25. [DOOM 2] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 3 strănută
26. [DER] strănuta (-t, -at), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL