1. [DEX '09] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
2. [MDA2] strănut2, ~ă smf, a [At: HEM 90 / V: (reg) ~ren~, stărn~ / Pl: ? / E: ml *sternutus] (Îvp) 1-2 (Cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
3. [MDA2] strănut1 sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat1.
4. [DEX '98] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).
5. [DLRLC] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731.
6. [DLRLC] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat.
7. [DLRM] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta.
8. [DLRM] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.
9. [Șăineanu, ed. VI] strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].
10. [Scriban] 2) strănút, -ă adj. V. stănut.
11. [Scriban] 3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.
12. [Scriban] 1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.
13. [DEX '09] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.
14. [MDA2] sdrănuta v vz strănuta
15. [MDA2] stărnut2, ~ă a vz strănut2
16. [MDA2] stărnut1 sn vz strănut1
17. [MDA2] stărnuta v vz strănuta
18. [MDA2] sternuta v vz strănuta
19. [MDA2] străhuna v vz strănuta
20. [MDA2] strămuta2 v vz strănuta
21. [MDA2] strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga1 (1), (reg) a prâsni2, a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).
22. [MDA2] străpnut sn vz strănut1
23. [MDA2] strășuna2 v vz strănuta
24. [MDA2] strenut2, ~ă a, smf vz strănut2
25. [MDA2] strenut1 sn vz strănut1
26. [MDA2] strenuta v vz strănuta
27. [MDA2] zdrănuta v vz strănuta
28. [MDA2] zdrehuna1 v vz strănuta
29. [DLRLC] STRĂNUTA, strănut, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.
30. [Șăineanu, ed. VI] strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].
31. [Scriban] stănút, -ă adj. (dintr’o răd. stan- cu -ut din cornut). Est. Cu botu alb (vorbind de vite): o tretină stănută pe bot (Btș.). – În sud strănut (după strănut 3), care ar veni d. sîrb. srnat, de coloarea căprioareĭ (GrS. 1937, 279).
32. [Scriban] stărnút, V. strănut 3.
33. [Scriban] strenút, V. strănut 3.
34. [DOOM 3] strănut s. n., pl. strănuturi
35. [DOOM 2] strănut s. n., pl. strănuturi
36. [DOOM 3] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strănut, 2 sg. strănuți, 3 strănută; conj. prez. 1 sg. să strănut, 3 să strănute
37. [DOOM 2] strănuta (a ~) vb., ind. prez. 3 strănută
38. [DER] strănut (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.
39. [DER] strănuta (-t, -at), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).
40. [DAR] strănut, strănută, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) (cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL