1. [MDA2] strâmtură sf [At: URECHE, LET. I, 162/14 / V: (îvp) ~rim~, (reg) ~rânt~ / Pl: ~ri / E: strâmt + -ură] 1 (Îvp) Strâmtoare (1). 2 (Înv) Strâmtoare (3). 3 (Rar) Strâmtoare (4). 4 (Înv) Strâmtoare (7). 5 Privațiune.
2. [MDA2] strântură sf vz strâmtură
3. [MDA2] strimtură sf vz strâmtură
4. [DLRLC] STRIMTURĂ s. f. v. strîmtură.
5. [DLRLC] STRÎMTURĂ, strîmturi, s. f. (Învechit) Loc îngust, strîmtoare. (Atestat în forma strimtură) Acest loc așezat în strimturi era foarte nepriincios oastei turcești. ARHIVA R. I 109. – Variantă: strimtură s. f.
6. [DLRM] STRÎMTURĂ, strîmturi, s. f. (Înv.) Loc îngust, strîmtoare. – Lat *strinctura (= strictura).
7. [Scriban] strîmtúră (est) și stri- (vest) f., pl. ĭ. Vechĭ. Strîmtoare, loc strîmt. Strîmtorare, constrîngere.
8. [DRAM 2021] strâmtúră, strâmturi, s.f. Strâmtoare, loc îngust, defileu, chei; trecătoare, pas. ■ (top.) Strâmtura, loc. pe valea Izei. – Lat. *strinctura (DLRM); din strâmt + suf. -ură (MDA).
9. [DRAM 2015] strâmtură, strâmturi, s.n. – Strâmtoare, loc îngust, defileu, chei; trecătoare, pas. ♦ (top.) Strâmtura, loc. pe Valea Izei, în Maramureșul istoric. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. *strinctura (DLRM); din strâmt + suf. -ură (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL