1. [MDA2] strâgăciută sf [At: O. BÎRLEA, A. P. II, 486 / A: nct / Pl: ~te / E: ns cf strigă] (Trs; csnp) Strigă (3).
2. [DAR] strâgăciută, strâgăciute, s.f. (reg.) semnalizare prin strigăte puternice; cerere de ajutor prin țipete.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL