1. [MDA2] strădănuit, ~ă a [At: CONACHI, P. 301 / Pl: ~iți, ~e / E: strădănui] (Înv) Care este chinuit, zbuciumat.
2. [MDA2] strădănui vr [At: ȘEZ. XVIII, 12 / V: (înv) ~red~ / Pzi: ~esc / E: strădanie + -ui] (Îrg) A se strădui (2).
3. [MDA2] stredănui v vz strădănui
4. [DLRLC] STRĂDĂNUI, strădănuiesc vb. IV. Refl. (Mold.) A se strădui. În gospodăria pentru care atît se strădănuise, Daniil Macovei nu putu închide pleoapele. SADOVEANU, M. 107. Iacă eu de douăzeci de ani mă strădănuiesc pe malurile Dunării și tot calic am rămas. DUNĂREANU, CH. 85. Cît s-o strădănui drăguțul cu învățătura! ALECSANDRI, T. 990.
5. [DLRM] STRĂDĂNUI, strădănuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strădui. – Din strădanie.
6. [Șăineanu, ed. VI] strădănuì v. a se strădui: cât s’a strâdănuit cu învățătura AL.
7. [Scriban] străduĭésc (mă) v. refl. (vsl. stradavati, stradati, a suferi, a se chinui). Rar. Mă chinuĭesc, mă căznesc, mă sforțez: m’am străduit mult pîn’am reușit. – Și strădănuĭésc (d. strădănie). V. mocoșesc.
8. [DAR] strădănuit, -ă, adj. (înv.) care este chinuit, zbuciumat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL