1. [MDA2] știuldic [At: LB / V: (reg) știulbic, stiulbuc, st~, ~ilbic, ~iolbic, ~iol~, ~irbic, ~Ibic, ~Ibiuc, ~Ibuc, ștol~, ștulbic, ștulbiuc, ștu~ sn / Pl: (2-3) ~uri, ~ice / E: fo cf știobâlc] 1 i (Trs) Știobâlc. 2 sn (Reg) Prăjină lungă, cu un capăt în formă de măciucă, folosită de pescari pentru a stârni peștele Si: (reg) ștulbeu. 3 sn (Buc; Mol) Prăjină cu care se împinge luntrea.
2. [DLRLC] ȘTIULDIC interj. (Regional) Bîldîbîc. Cînd a văzut că întindem puștile cătră el să-l pușcăm, știuldic! în fundu fîntînii, și nu l-am mai văzut. RETEGANUL, la CADE.
3. [DLRM] ȘTIULDIC interj. (Reg.) Știobîlc, huștiuluc, bîldîbîc. – Onomatopee.
4. [MDA2] stiulbic sn vz știuldic
5. [MDA2] stiulbuc sn vz știuldic
6. [MDA2] stiuldic sn vz știuldic
7. [MDA2] stiuldici v vz știuldica
8. [MDA2] știlbic sn vz știuldic
9. [MDA2] știolbic sn vz știuldic
10. [MDA2] știoldic sn vz știuldic
11. [MDA2] știrbic sn vz știuldic
12. [MDA2] știulbic sn vz știuldic
13. [MDA2] știulbica2 v vz știuldica
14. [MDA2] știulbiuc sn vz știuldic
15. [MDA2] știulbuc sn vz știuldic
16. [MDA2] știuldica [At: DDRF / V: (reg) stiuldici (Pzi: ~icesc), ~lbi~ / Pzi: ~iuldic (A: nct) / E: știuldic] 1-2 vtr (Trs; Buc) A (se) știobâlcăi (1-2). 3 vi (Trs; îf știulbica) A aluneca (1). 4 vt (Reg; c. i. pești) A stârni cu știuldicul (2).
17. [MDA2] ștoldic sn vz ștuldic
18. [MDA2] ștulbic sn vz știuldic
19. [MDA2] ștulbiuc sn vz știuldic
20. [MDA2] ștuldic sn vz știuldic
21. [DLRLC] ȘTIULDICA, știuldic, vb. I. Refl. (Regional) A se cufunda cu zgomot în apă. Se știuldică în fundul fîntînii. RETEGANUL, la CADE.
22. [DLRM] ȘTIULDICA, știuldic, vb. I. Refl. (Reg.) A se cufunda cu zgomot în apă. – Din știuldic.
23. [Șăineanu, ed. VI] știoldic n. Mold. prăjină cu care pescarul umblă în apă, ca să iasă peștii la leasă sau la vârșie. [Și știulbuc: origină necunoscută].
24. [Șăineanu, ed. VI] știulbuc n. V. știoldic.
25. [Scriban] șteoldíc și ștoldíc (Mold.) și știrbíc (Trans.) n., pl. e (eo dift. ca și’n șteobîlc, amîndoŭă imit.). Un băț c’un disc la capăt cu care pescariĭ, șezînd în luntri, pleoscăĭesc în apele maĭ adîncĭ ca să alunge peștiĭ spre năvoade și alte capcane. (La apele maĭ micĭ prăjină de scornit peștiĭ din ascunzătorĭ). – Și șchĭolghíc (Nț.).
26. [Scriban] știrbíc, V. șteoldic.
27. [DAR] știuldic2, știuldicuri și știuldice, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă pe care pescarii o folosesc pentru a stârni peștii spre plase. 2. prăjină cu care se împinge luntrea în bălțile mai puțin adânci.
28. [DAR] știuldica, știuldic, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se cufunda cu zgomot în apă. 2. (în forma: știulbica) a aluneca. 3. (despre pești) a stârni cu știulbucul (cu prăjina).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL