1. [DEX '09] ȘTIRBIRE, știrbiri, s. f. Acțiunea de a (se) știrbi și rezultatul ei. – V. știrbi.
2. [MDA2] știrbire sf [At: LB / V: (îvp) ~bare / Pl: ~ri / E: știrbi] 1 Pierdere a dinților la oameni și la animale Si: (reg) știrboceală. 2 Ciobire (parțială sau totală) a marginii la vase sau la alte obiecte. 3 Pierdere a unei bucăți din tăișul instrumentelor tăioase. 4 Tocire a instrumentelor tăioase. 5 (Pex; șfg) Trunchiere (5). 6 (Fig) Diminuare a valorii, a prestigiului cuiva sau a ceva Si: știrbitură (6). 7 (Fig) încălcare a unei legi, a unui drept Si: știrbitură (7).
3. [DLRLC] ȘTIRBIRE, știrbiri, s. f. Acțiunea de a (se) știrbi și rezultatul ei.
4. [DEX '09] ȘTIRBI, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o bucățică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.
5. [MDA2] știrba v vz știrbi
6. [MDA2] știrbare sf vz știrbire
7. [MDA2] știrbi [At: DOSOFTEI, PS. 419/5 / V: (îvp) ~ba (Pzi: știrb și ~bez) / Pzi: ~besc / E: știrb] 1-2 vi (rar vr) (D. oameni și animale) A deveni știrb (1) Si: (reg) a (se) știrboci (1-2). 3-4 vtr (C. i. vase sau alte obiecte) A face să rămână (sau a rămâne) fără (o bucățică din) margine Si: a (se) ciobi (1), a (se) sparge. 5-6 vtr (C. i. unelte tăioase) A face să piardă (sau a-și pierde) o părticică din tăiș. 7-8 vtr (C. i. unelte tăioase) A (se) toci. 9-10 vtr (Pex; șfg) A (se) trunchia. 11 vt (Fig) A diminua valoarea, prestigiul cuiva sau a ceva. 12 vt (Fig; c. i. un drept, o lege etc.) A nesocoti.
8. [DEX '98] ȘTIRBI, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.
9. [DLRLC] ȘTIRBA vb. I v. știrbi.
10. [DLRLC] ȘTIRBI, știrbesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde o parte componentă, a se micșora, a se împuțina, a rămîne ciuntit; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o parte din muchia tăișului; a se toci. Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG. Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167. ◊ (Subiectul este partea pierdută) În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156. ◊ (Subiectul este un abstract) Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. ◊ Tranz. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 3. Tranz. Fig. A aduce o diminuare puterii, dreptului, prestigiului cuiva. Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11. ♦ A vătăma, a atinge, a nu respecta. E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să bei – Și legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115. – Variantă: (rar) știrba (GANE, N. I 111) vb. I.
11. [Șăineanu, ed. VI] știrbì v. 1. a rupe colțul: a știrbi un cuțit, un dinte; 2. a strica: s’a știrbit ceva din corabie; 3. fig. a tăia, a împuțina: zilele de lucru să nu le știrbească PANN.
12. [Scriban] știrbésc v. tr. (d. știrb; ceh. štĭerbiti). Fac știrb: a știrba un cuțit. Fig. Ĭaŭ o parte, micșorez: a știrbi independența unuĭ popor. – Și știrbéz.
13. [DOOM 3] știrbire s. f., g.-d. art. știrbirii; pl. știrbiri
14. [DOOM 2] știrbire s. f., g.-d. art. știrbirii; pl. știrbiri
15. [DOOM 3] știrbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbesc, 3 sg. știrbește, imperf. 1 știrbeam; conj. prez. 1 sg. să știrbesc, 3 să știrbească
16. [DOOM 2] știrbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbesc, imperf. 3 sg. știrbea; conj. prez. 3 să știrbească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL