1. [MDA2] stidire sf [At: GCR I, 289/10 / Pl: ? / E: stidi] (Înv) Sfială (1).
2. [Scriban] stidire f. L. V. Rușine.
3. [MDA2] stidi vr [At: (a. 1630) GCR I, 85/12 / V: ~ivi / Pzi: ~desc / E: slv стидѣти сѧ] (Înv) A se sfii (4).
4. [MDA2] stivi v vz stidi
5. [Scriban] stidésc (mă) v. refl. (vsl. styditi se. V. nestidință). L. V. Mă rușinez, mă sfiesc.
6. [DER] stidi (-desc, -it), vb. refl. – A se îndoi, a se rușina, a nu îndrăzni. Sl. stydĕti sę (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 368), Înv., azi rar, uneori folosit greșit (cf. intră popa în altar și citește și citește, cu ochii’n femei stidește, Popular Munt.). – Der. stideală, s. f. (înv., timiditate); stidință, s. f. (înv., timiditate, rușine).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL