[Scriban] șteobîlc (eo dift.) interj. (imit. ca și bîldîbîc și rudă cu rus. búlĭkatĭ, a gîlgîi). Est. Arată zgomotu unuĭa care sare de odată și se cufundă: broscoĭu șteobîlc în șteoaluă. – În Olt cĭobîlc. V. șovîlc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL