1. [DEX '09] STATOLIT, statolite, s. n. 1. (Anat.) Concrețiune calcaroasă conținută de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulară, solidă, de grăunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
2. [MDA2] statolit sn [At: DN2 / Pl: ? / E: fr statolitte] Mică formațiune calcaroasă care se găsește în urechea interioară, având rol în menținerea echilibrului.
3. [DN] STATOLIT s.n. 1. Nume dat unor concrețiuni calcaroase ale statocistelor. 2. Concrețiune solidă intracelulară, la plante, care-și schimbă poziția liber după influența gravitației. [< fr. statolithe, cf. gr. statos – care stă, lithos – piatră].
4. [MDN '00] STATOLIT s. n. 1. nume dat unor concrețiuni calcaroase ale statocistelor. ◊ otolit. 2. concrețiune solidă intracelulară, la plante, care-și schimbă poziția liber sub influența gravitației. (< fr., engl. statolithe)
5. [DETS] STATO- „echilibru, echilibrare; care stă drept, staționar”. ◊ gr. statos „stabil, nemișcat” > fr. stato-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. stato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., corpuscul specializat pentru reproducerea asexuată la briozoare, adaptat la condițiile nefavorabile din timpul iernii; ~cist (v. -cist), s. n., 1. Organ în formă de veziculă prezent la nevertebrate, compus dintr-un lichid în care sînt înglobate statolite (1) și avînd un rol important în menținerea poziției corpului; sin. otocist. 2. Celulă vegetală senzitivă specială pentru perceperea excitațiilor gravitaționale; ~cit (v. -cit), s. n., 1. Celulă care conține statolite. 2. Celulă din conul de creștere al rădăcinii, care conține grăunciori de amidon; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu prezentă în labirintul membranos al urechii interne; sin. nisip auditiv; ~crat (v. -crat), adj., (despre organisme) care trăiește în condiții ecologice stabile; ~gramă (v. -gramă), s. f., fotografie obținută la statoscop; ~lite (v. -lit1), s. n. pl., 1. Concrețiuni calcaroase prezente în statociste. 2. Grăuncioare de amidon mobile intracelulare care, sub acțiunea gravitației, influențează direcția creșterii organelor vegetale; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., grăuncioare mobile de amidon; ~scop (v. -scop), s. n., instrument de măsură care indică cele mai sensibile schimbări de altitudine ale unei aeronave; ~spori (v. -spor), s. m. pl., spori de conservare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL