1. [DEX '09] STALACTITĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite.
2. [MDA2] stalactită sf [At: VASILICI, M. I, 73/29 / V: ~it sn, (înv) ~idă / Pl: ~te / E: fr stalactite] 1 Formație calcaroasă în formă de con alungit, fixată prin baza sa de tavanul unor galerii subterane (peșteri, galerii) și rezultată din dispunerea, de-a lungul timpului, a carbonatului de calciu din picăturile de apă de infiltrație Cf stalagmită. 2 Formă (digitală, conică etc.) de agregare a mineralelor, depusă în geode sau în alte galerii din roci. 3 Motiv ornamental de forma unei stalactite (1) folosit în arhitectură pentru decorarea cornișelor și a capitelurilor.
3. [DLRLC] STALACTITĂ, stalactite, s. f. (Spre deosebire de stalagmită) Formație calcaroasă, de formă conică și cu vîrful în jos, pe tavanul peșterilor din regiunile calcaroase, rezultată din depunerea calcitului în urma evaporării apelor de infiltrație care străbat masivul. Te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe, din tavanul și de pe pereții căreia atîrnă mii de stalactite lucii și străvezii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 137. – Variantă: (învechit) stalactit, stalactiți (HASDEU, R. V. VI), s. m.
4. [DN] STALACTITĂ s.f. 1. Formație calcaroasă în formă de con alungit, care atîrnă de tavanul peșterilor. 2. (Arte) Element decorativ care imită în mod stilizat forma unei stalactite. [Var. stalactit s.m. / < fr. stalactite, cf. gr. stalaktos – care pică].
5. [MDN '00] STALACTITĂ s. f. 1. formație calcaroasă, țurțur, care atârnă de tavanul peșterilor. 2. (arhit.) element decorativ de această formă. (< fr. stalactite)
6. [Șăineanu, ed. VI] stalactită f. concrețiune pietroasă ce se formează pe bolta unor peșteri prin continua picurare a apelor încărcate cu carbonat de calce.
7. [Scriban] *stalactítă f., pl. e (d. vgr. stalaktós, picurat; fr. -ctite). Min. Țurțurĭ (de var care se formează pe tavanu peșterilor din care picură apa văroasă).
8. [MDA2] stalactidă sf vz stalactită
9. [MDA2] stalactit sn vz stalactită
10. [DLRLC] STALACTIT s. m. v. stalactită.
11. [DN] STALACTIT s.m. v. stalactită.
12. [DOOM 3] stalactită s. f., g.-d. art. stalactitei; pl. stalactite
13. [DOOM 2] stalactită s. f., g.-d. art. stalactitei; pl. stalactite
14. [IVO-III] stalactită, -te.
15. [Petro-Sedim] stalactit, (engl.= stalactite) formațiune de formă alungită, de obicei calcaroasă (alteori din sare sau gips), generată pe plafonul peșterilor prin precipitare din soluțiile saturate. De regulă, s. au formă cilindrică sau conică, cu un canal central de scurgere a apei și o structură concentrică.;
16. [DE] STALACTITĂ (< fr. {1}; {s} gr. stalaktos „care cade picătură cu picătură”) s.f. 1. (GEOL.) Formațiunea calcaroasă fixată prin baza sa de tavanul unor peșteri sau galerii subterane și al cărui vârf atârnă liber; formată prin depunerea carbonatului de calciu din picăturile de apă. ♦ Formă (digitală, conică etc.) de agregare a mineralelor, depusă în geode sau în alte goluri din roci. 2. Motiv decorativ de forma unei stalactite (1), folosit, mai ales în arhitectura arabă, la decorarea cornișelor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL