1. [MDA2] spuriu2 sn vz șpuriu2
2. [MDA2] șpuriu2 sn [At: CARAGIALE, O. VII, 196 / V: (reg) sp~, ~s / Pl: ? / E: ns cf ger spüren] (Îrg) 1 (Îf șpurius) Presimțire. 2 (Îaf) Bănuială (10). 3 Perspicacitate.
3. [MDA2] șpurius sn vz șpuriu2
4. [DER] spuriu (-ii), s. m. – (Trans. de N) Bastard, fiu natural. – Var. șpuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fără îndoială indirect. Drăganu, Dacor., II, 611-7, certifică caracterul popular al cuvîntului; dar. pron. șpuriu, cu ș (BL, VI, 199), inidică o proveniență mag. sau germ. – Der. spureancă (var. Bucov. spuroaică), s. f. (fiică naturală).
5. [DAR] spuriu s.n. (înv.) 1. (în forma: șpurius) presimțire, bănuială. 2. fler, perspicacitate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL