1. [DEX '09] SPULBERARE, spulberări, s. f. Acțiunea de a (se) spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire. – V. spulbera.
2. [MDA2] spulberare sf [At: DOSOFTEI, PS. 12/14 / Pl: ~rări / E: spulbera] 1 Ridicare în vârtej, de către vânt, furtună etc. a prafului, a frunzelor, a zăpezii etc. Si: împrăștiere, risipire, spulber (1). 2 (Înv; asr; fig) Nimicire.
3. [DLRLC] SPULBERARE, spulberări, s. f. Acțiunea de a spulbera și rezultatul ei; împrăștiere, risipire; fig. nimicire.
4. [DEX '09] SPULBERA, spulber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.
5. [MDA2] spulbăra v vz spulbera
6. [MDA2] spulbera [At: DOSOFTEI, PS. 490/18 / V: (înv) ~urbăra, (reg) ~băra / Pzi: spulber / E: ml *expulverare cf pulbere] 1-2 vtr (C. i. praf, frunze, zăpadă etc.) A (se) ridica în vârtej și a se duce departe Si: a (se) împrăștia, a (se) risipi, (pop) a (se) zburătăci. 3 vt (C. i. locul pe care se face acțiunea; d. vânt, furtună etc.) A lăsa gol, fără frunze, vegetație, fără zăpadă etc.. 4-5 vtr (Fig) A face să se rarefieze (sau a se rarefia) Si: a (se) destrăma (5-6), a (se) împrăștia, a (se) răzbuna, a (se) risipi, (înv) a (se) răschira, (reg) a (se) vărzui. 6-7 vtr (C. i. stări, sentimente, însușiri, relații abstracte etc.) A face prin violență să nu mai existe (sau a înceta să mai existe) Si: a (se) desființa (1-2), a (se) destrăma (13), a (se) distruge (1-2), a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) sfărâma, (îvp) a (se) sodomi, a (se) răpune, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi, (grî) a (se) afanisi. 8 vt (C. i. oameni, armate) A face să nu mai existe (omorând, distrugând, lichidând etc.) Si: a nimici. 9 vt (C. i. oameni, armate) A face să fugă în toate părțile, în dezordine Si: a împrăștia, a risipi, a vântura, (înv) a spârcui1 (6). 10 vr (Trs) A se supăra.
7. [MDA2] spurbăra v vz spulbera
8. [DLRLC] SPULBERA, spulber, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la zăpadă, praf, frunze etc.) A ridica în vîrtej și a duce departe, risipind, împrăștiind. Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul... le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. Un vînt subțire și tăios începuse să spulbere zăpada fină. C. PETRESCU, C. V. 135. Crivățul din miazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ (Complementul indică locul în discuție) Și m-aș duce ca vîntul Cînd spulberă pămîntul. ALECSANDRI, P. P. 307. ◊ Refl. Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale. IOSIF, PATR. 44. Bătute de ploaie și de vînturi, se spulberă frunză cu frunză. SEVASTOS, N. 318. 2. Fig. A nimici, a distruge, a risipi (oameni, locuri). Nu m-oi întoarce fără să spulber cetatea. MURNU, I. 28. Și culme și cetate... Toate fost-au spulberate, Și prin văi întunecate S-a-nălțat mormanul lor. COȘBUC, P. I 297. Să-i spulberăm dară [pe dușmani]. ISPIRESCU, M. V. 22. ◊ (Complementul este un abstract) Și-i spulberau așa, ca-ntr-o izbire de vînt, toată nădejdea lui. SADOVEANU, O. I 535. ◊ Refl. Dar ce, e glumă să lucrezi 18 luni și deodată să se spulbere totul? BARANGA, I. 182. Spulberatu-mi-s-a pîn’ și scrumul visurilor mele. VLAHUȚĂ, O. A. 45.
9. [Șăineanu, ed. VI] spulberà v. 1. a (se) face praf; 2. fig. a prăpădi, a nimici. [Lat. *EXPULVERARE].
10. [Scriban] 2) spúlber, a -á v. tr. (d. pulbere saŭ lat. *ex-pulverare; it. spolverare). Risipesc (împrăștiĭ) ca pulberea: vîntu spulberă frunzele, zăpada. Fig. Risipesc, nimicesc: a-țĭ spulbera dușmaniĭ, a spulbera speranțele cuĭva, a spulbera o calomnie. V. refl. Planurile s’aŭ spulberat.
11. [DOOM 3] spulberare s. f., g.-d. art. spulberării; pl. spulberări
12. [DOOM 2] spulberare s. f., g.-d. art. spulberării; pl. spulberări
13. [DOOM 3] spulbera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. spulber, 3 spulberă; conj. prez. 1 sg. să spulber, 3 să spulbere
14. [DOOM 2] spulbera (a ~) vb., ind. prez. 3 spulberă
15. [DER] spulbera (-r, at), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a împrăștia. – 3. A dezagrega, a desface, a îndepărta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expŭlverāre (Pușcariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, dispariție), postverbal folosit artificial în literatură; spulberat, adj. (împrăștiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hîrcă), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipé; spulberatic (var. spulberatec, înv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, ușuratic; ușor); spulberătură, s. f. (cantitate de praf, zăpadă, pleavă etc., care se ridică în vînt; plantă, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL