1. [MDA2] sporovăire sf [At: DSR / Pl: ~ri / E: sporovăi] (Rar) Sporovăială.
2. [DEX '09] SPOROVĂI, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: (reg.) sporovoi vb. IV] – Probabil contaminare între spori și ciorovăi.
3. [DEX '09] SPOROVOI vb. IV v. sporovăi.
4. [MDA2] sporovăi vti [At: PR. DRAM 95 / V: (îrg) ~voi, (reg) ~vi / Pzi: ~esc / E: ns cf spori2] 1-2 A spune lucruri lipsite de importanță, vorbind mult și fără rost Si: a flecări, a îndruga, a măcina, a melița1, a pălăvrăgi, a trăncăni1, (pop) a cățăi (2), a dondăni (7-8), a flencăni (1), a troncăni, (îvp) a spori2, (înv) a bârfi (1), a vorovi, (reg) a hondrăni (1), a pălamojdi, a pălăvrăgi, a pălăvri, a pichirisi1, a prociti, a pruji1, a stroncăni, a tălălăi1, a tolocăni, (fam) a pupăi.
5. [MDA2] sporovi v vz sporovăi
6. [MDA2] sporovoi v vz sporovăi
7. [DLRLC] SPOROVĂI, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi mult (și fără rost), a spune verzi și uscate; a flecări, a trăncăni. Dascălul Iov îi întovărășise pe coloniști pînă la Păuna Mică. Îi plăcea să-i asculte sporovăind. SADOVEANU, P. M. 14. De partea cealaltă a zăplazului acoperit de trandafiri acățători, un grup de femei... sporovăiau, așteptînd rezultatul. BART, E. 254. Toți elevii... stăteau strînși în curtea școlii și sporovăiau zgomotoși între dînșii. VLAHUȚĂ, O. AL. 106. ◊ Tranz. (Rar) Ne puneau să sporovăim poezii lungi pe dinafară. I. BOTEZ, ȘC. 83. – Variante: sporovoi (CARAGIALE, O. III 42), (rar) sporovi (CARAGIALE, S. N. 46) vb. IV.
8. [DLRLC] SPOROVI vb. IV v. sporovăi.
9. [Șăineanu, ed. VI] sporovăì v. a toca verzi și uscate: nu sporovăi mai mult ISP. [Lit. a spori din gură (finala sub influența analogică a lui ciorovăì)].
10. [Scriban] sporovăĭésc v. intr. și tr. (d. rut. sporoviĭ, de ceartă; vsl. sŭporŭ, ceartă. V. sporesc 2). Îndrug la vorbe: a sporovăi verzĭ și uscate (Rebr. I, 79, 231 și 270 și II, 36 și 57). – Și sporodesc (Arg.) și sporovesc (Car.): sporovește și-ĭ turuĭe mereŭ gura (VR. 1909, 11, 224).
11. [DOOM 3] sporovăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiesc, 3 sg. sporovăiește, imperf. 1 sporovăiam; conj. prez. 1 sg. să sporovăiesc, 3 să sporovăiască
12. [DOOM 2] sporovăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiesc, imperf. 3 sg. sporovăia; conj. prez. 3 să sporovăiască
13. [MDO] sporovăi (ind. prez. 1 sg. sporovăiesc, conj. sporovăiască)
14. [IVO-III] sporovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
15. [DER] sporovăi (-ăesc, -it), vb. – A vorbi, a trăncăni, a flecări. – Var. sporăvăi, sporovoi, sporoji și der. Creație expresivă, cf. ciorovăi, dorovăi. Legătura cu spor „folos, cîștig” (Cihac, II, 359), cu sl. sŭporŭ „luptă” (Tiktin) sau cu bg. sboruvam (Conev 94) nu pare evidentă. – Der. sporovăială, s. f. (flecăreală, trăncăneală); sporovăitor, adj. (flecar, trăncănitor).
16. [GER] spori, sporodi, sporoji, sporovăi Un caz care pare în oarecare măsură asemănător cu cel al cuvintelor scovardă, scoroji etc. De la sl. sŭporŭ „ceartă” (bg. спοр etc.), se formează verbul sporiti „a se certa” (bg. спοря, rus. спοритъ etc.). De aici rom. a spori „a răspunde obraznic”, „a trăncăni”. DU și CADE, care înregistrează două exemple, le încadrează la cuvîntul spori „a înmulți”. Sensul „a vorbi obraznic” este clar atestat la G. F. Ciaușanu, Glosar de cuvinte din județul Vîlcea, București, 1931, s.v. spori : să nu sporești (la vorbă) „să nu mai zici nimic !, să nu te întinzi la cașcaval !, să nu fii obraznic !, să nu fii arțăgos !”, iar s.v. întoarce, găsim : „răspunde, bombănește, cam ”sporește la vorbă„, e obraznic : eu zic una și el zice zece”. S-ar părea totuși că și Ciaușanu a înțeles că e vorba de „a înmulți”, cum de fapt am făcut și eu însumi (BPh, V(1938), p. 172): a spori cu gura „a vorbi mult, a da mereu cu gura”. Legătura cu sl. sporiti a fost stabilită de Scriban (vezi și Mihăilă, p. 209) și ea este cu atît mai sigură, cu cît vom întilni imediat alte verbe din aceeași familie și cu înțeles asemănător. Cu drept cuvînt Mihăilă (loc. cit., n. 1) critică DLRLC și DLRM pentru că nu au separat pe spori „certa” de spori „înmulți”. Trebuie totuși spus că dacă punctul de plecare al celui dintîi este sl. sŭporŭ, „ceart㔄, exemplele citate demonstrează că vorbitorii au introdus ceva din sensul celui de-al doilea. Varianta sporovăi, cu sens apropiat de al lui spori, este bine atestată în dicționare. DU crede că e vorba de spori cu finala de la ciorovăi, urmat în această privință de CADE, de DLRM și de Mihăilă, loc. cit. (în timp ce TDRG nu e sigur nici de legătura cu sl. sŭporŭ), iar Scriban derivă verbul nostru de la ucr. споровий ”de ceartă„, evident inacceptabil. Cred că e mult mai simplu să pornim de la rus. спороватъ(ся) ”a se certa multă vreme„, cf. pentru formație pojivăi față de rus. поживатъ, upovăi față de v.sl. ꙋповати. O variantă sporovi, citată de Scriban după Caragiale, ”Viața romîneaseă„, 1909, nr. 11, p. 224, trebuie probabil eliminată, deoarece ediția Zarifopol (vol. II, București, 1931, p. 234) notează sporovoește în loc de sporovește. Dar apare varianta sporodi (Scriban, din Argeș; vezi și Lex. Reg., p. 38: ”a spune verzi și uscate ; a vorbi mult și multe", din raionul Gura Jiului) și, paralel sporoji, la CADE (tot din Oltenia). Raportul dintre sporodi și sporoji pare să fie același ca între scorodi și scoroji. Dar formația în sine rămîne deocamdată neclară.
17. [Argou] sporovăi, sporovăiesc v. i. a flecări, a vorbi mult și fără rost
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL