1. [MDA2] sporit2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~iți, ~e / E: spori1] 1 Devenit mai mare1 Si: crescut2 (4), mărit3 Vz majorat2, ridicat2, rotunjit. 2 (Rar; d. ochi) Mărit3. 3 Care a căpătat o dimensiune mai mare1 Si: crescut2 (13), extins (2), lărgit, mărit3. 4 Care a devenit mai puternic Si: amplificat2 (1), crescut2 (16), intensificat, întărit, mărit3, potențat.
2. [MDA2] sporit1 sns [At: GANE, N. III, 15 / E: spori1] (Înv) Sporire (2).
3. [DLRLC] SPORIT, -Ă, sporiți, -te, adj. Crescut, mărit, înmulțit. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dînd goanei sporite puteri. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) A așezat talerul pe masă, pe cînd ochii sporiți de uimire, i se aținteau asupra lui Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32.
4. [DEX '09] SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor2. 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor2. Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.
5. [MDA2] spori1 [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 208v/9 / Pzi: ~resc / Cj și: 2 (înv) să spori / E: bg споря] 1-2 vir (Îvp) A progresa în lucru. 3 vi (Înv) A prospera. 4 vi (Îrg) A se grăbi (la drum, la mers). 5 vt (Înv) A împinge. 6 vt (Înv) A îmboldi. 7-8 vti, (rar) vr (Cu sens cantitativ) A (se) face mai mare Si: a crește (22). 9-10 vti, (rar) vr (Spc) A crește ca număr Si: a se înmulți, (înv) a (se) prostichi2, (reg) a scări Vz majora, multiplica, ridica, rotunji, suplimenta. 11-12 vti, (rar) vr (Cu sens dimensional; adesea cumulează și ideea de cantitate) A (se) face mai mare1 Si: a crește (16), a (se) extinde (1-2), a (se) lărgi, a (se) mări1. 13 vr (Îvr; d. ființe) A crește (2). 14-15 vti, (rar) vr (Cu sens intensiv) A face să devină sau a deveni mai puternic Si: a se accentua (3), a (se) adânci (3), a (se) amplifica (1), a crește (20), a (se) întări, a (se) intensifica, a (se) înteți, a (se) mări1. 16 vi (Înv) A ajuta (1). 17 vi (Înv) A prii1. 18 vt A învinge.
6. [MDA2] spori2 [At: PANN, P. V. I, 18/15 / Pzi: ~resc / E: spor2] 1-2 vti (Îvp) A pălăvrăgi. 3-4 vti (Îvp) A răspunde obraznic.
7. [DEX '98] SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor2. 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor2. Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, scr. sporiti „a discuta”.
8. [DLRLC] SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să crească (în volum, în cantitate); a mări, a înmulți. Îngrășămintele azotoase sporesc producerea de clorofilă. SĂVULESCU, M. U. I 173. O fîntînă strîmbă pe lumina zării Pare că sporește liniștea-nserării. TOPÎRCEANU, B. 13. Manea... da din umeri, zîmbea din cînd în cînd, dar nu sporea vorbele. SLAVICI, N. I 133. 2. Intranz. și (rar) refl. A deveni mai mare (în volum, în cantitate); a crește, a se mări, a se înmulți. Să sporească producția, să fim frunte-n întrecere, Să răpunem cărbunii ca secara sub secere! DEȘLIU, G. 47. O coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie – o clipă sporind, se risipește apoi. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 41. An cu an împărăția tot mai largă se sporește. EMINESCU, O. I 144. 3. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor. Totdeauna găsea el de lucru: la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. ISPIRESCU, L. 206. Unde-s doi, puterea crește, Și dușmanul nu sporește! ALECSANDRI, O. 142. Acel ce tuturor se laudă și spune, În trebi puțin sporește. DONICI, F. 35. ♦ A deveni prosper, a prospera. O ființă cît de slabă sporește cînd își răzbună. HASDEU, R. V. 60. 4. Intranz. (Învechit și arhaizant) A-și da silința, a se zori. Fugariul însă, sporind mai mult, au ajuns la un sîn de marea. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Toată firea... lucrează zi și noapte sporind cătră înmulțire. CONACHI, P. 270. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. Dacă aș fi într-adevăr dușman măriei-tale, atunci aș fi sporit și eu cu îndemnul pe prietinii mei... ca să trimeată, cu sol, anume cărți pe care le au ei. SADOVEANU, Z. C. 103. 5. Tranz. A povesti (exagerînd), a spune (verzi și uscate); a flecări. Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei... dacă știu eu ceva la sufletul meu din cîte ți le-a sporit dumnealui. CARAGIALE, O. I 65. Și sporește cît de multe Cui o vrea să te asculte. PANN, P. V. I 18. Cu urechea-mi asculta Cîte vorbise mă-sa, Cîte sporise ceata. TEODORESCU, P. P. 586.
9. [Șăineanu, ed. VI] sporì v. 1. a avea spor, a se mări sau înmulți: unde’s doi puterea crește și dușmanul nu sporește PANN; 2. a prospera, a progresa: cine vorbește, lucrul nu’i sporește PANN; 3. a flecări: sporesc din gură multe PANN.
10. [Scriban] 2) sporésc v. intr. (sîrb. sporiți, a contesta, a combate, bg. sporĭy, rus. sporitĭ, a disputa, spóritĭ-sĕa, a se cĭorovoi. E rudă cu pîră, poară și sporovăĭesc). Munt. Fac gură, răspund obraznic: ĭa nu maĭ spori aicĭ!
11. [Scriban] 1) sporésc v. intr. (vsl. *sporiti, a spori; bg. sporĭy, sporesc, cresc. V. spor 1). Cresc, mă măresc, înaintez: unde-s doĭ puterea crește și dușmanu nu sporește, veniturile aŭ sporit. v. tr. Măresc, augmentez: a spori armata.
12. [DOOM 3] spori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporesc, 3 sg. sporește, imperf. 1 spoream; conj. prez. 1 sg. să sporesc, 3 să sporească
13. [DOOM 2] spori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporesc, imperf. 3 sg. sporea; conj. prez. 3 să sporească
14. [IVO-III] sporesc, -ream 1 imp.
15. [GER] spori, sporodi, sporoji, sporovăi Un caz care pare în oarecare măsură asemănător cu cel al cuvintelor scovardă, scoroji etc. De la sl. sŭporŭ „ceartă” (bg. спοр etc.), se formează verbul sporiti „a se certa” (bg. спοря, rus. спοритъ etc.). De aici rom. a spori „a răspunde obraznic”, „a trăncăni”. DU și CADE, care înregistrează două exemple, le încadrează la cuvîntul spori „a înmulți”. Sensul „a vorbi obraznic” este clar atestat la G. F. Ciaușanu, Glosar de cuvinte din județul Vîlcea, București, 1931, s.v. spori : să nu sporești (la vorbă) „să nu mai zici nimic !, să nu te întinzi la cașcaval !, să nu fii obraznic !, să nu fii arțăgos !”, iar s.v. întoarce, găsim : „răspunde, bombănește, cam ”sporește la vorbă„, e obraznic : eu zic una și el zice zece”. S-ar părea totuși că și Ciaușanu a înțeles că e vorba de „a înmulți”, cum de fapt am făcut și eu însumi (BPh, V(1938), p. 172): a spori cu gura „a vorbi mult, a da mereu cu gura”. Legătura cu sl. sporiti a fost stabilită de Scriban (vezi și Mihăilă, p. 209) și ea este cu atît mai sigură, cu cît vom întilni imediat alte verbe din aceeași familie și cu înțeles asemănător. Cu drept cuvînt Mihăilă (loc. cit., n. 1) critică DLRLC și DLRM pentru că nu au separat pe spori „certa” de spori „înmulți”. Trebuie totuși spus că dacă punctul de plecare al celui dintîi este sl. sŭporŭ, „ceart㔄, exemplele citate demonstrează că vorbitorii au introdus ceva din sensul celui de-al doilea. Varianta sporovăi, cu sens apropiat de al lui spori, este bine atestată în dicționare. DU crede că e vorba de spori cu finala de la ciorovăi, urmat în această privință de CADE, de DLRM și de Mihăilă, loc. cit. (în timp ce TDRG nu e sigur nici de legătura cu sl. sŭporŭ), iar Scriban derivă verbul nostru de la ucr. споровий ”de ceartă„, evident inacceptabil. Cred că e mult mai simplu să pornim de la rus. спороватъ(ся) ”a se certa multă vreme„, cf. pentru formație pojivăi față de rus. поживатъ, upovăi față de v.sl. ꙋповати. O variantă sporovi, citată de Scriban după Caragiale, ”Viața romîneaseă„, 1909, nr. 11, p. 224, trebuie probabil eliminată, deoarece ediția Zarifopol (vol. II, București, 1931, p. 234) notează sporovoește în loc de sporovește. Dar apare varianta sporodi (Scriban, din Argeș; vezi și Lex. Reg., p. 38: ”a spune verzi și uscate ; a vorbi mult și multe", din raionul Gura Jiului) și, paralel sporoji, la CADE (tot din Oltenia). Raportul dintre sporodi și sporoji pare să fie același ca între scorodi și scoroji. Dar formația în sine rămîne deocamdată neclară.
16. [CECC] Maior e longinquo reverentia (lat. „Depărtarea sporește prestigiul” sau „De departe e mai mare respectul”) Tacit, Anale, (I, 47) – Istoricul latin vrea să spună prin aceste vorbe (devenite zicală), că oamenii sînt mai înclinați să-și arate admirația față de artiștii, savanții, descoperitorii, vitejii, de care îi despart veacurile, decît față de talentele timpului lor. Vorbele lui Tacit trebuie deci folosite pentru a atrage atenția asupra acestui adevăr. LIT.
17. [DAR] sporit s.n. (înv.) sporire, creștere, înmulțire, mărire.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL