1. [DEX '09] SPLENDOARE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.
2. [MDA2] splendoare sf [At: GHICA, A. 742 / G-D: și: (rar) ~i / Pl: ~ori / E: fr splendeur, lat splendor] 1 Însușire de a trezi admirație, de a impresiona în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe (1), mândrețe, strălucire, (îrg) mândrie. 2 (Ccr; mpl) Ființă, lucru etc. cu aspect deosebit de frumos Si: frumusețe (4), mândrețe, minunăție, minune, (reg) mândrenie. 3 Însușirea de a trezi admirația prin proporții grandioase, monumentale etc. Si: grandoare (1), măreție, monumentalitate, semeție. 4 Însușirea de a impresiona prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase etc. Si: bogăție (2), fast1, lux, măreție, pompă, semeție, somptuozitate, strălucire, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 5 Calitate de a impresiona puternic prin fapte sau atribute deosebite Si: glorie (2), grandoare (2), măreție, mărire, slavă (2), strălucire, (înv) mărime.
3. [DLRLC] SPLENDOARE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. Era un amurg de-o largă și gravă splendoare. C. PETRESCU, C. V. 364. Teatrul vechi din dealul Copoului se reclădea în toată splendoarea lui și actorii de acum cincizeci de ani reveneau să-și joace rolurile. ANGHEL, PR. 119. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. ♦ (Concretizat, la pl.) Obiect, monument etc. splendid. Sergentul șef de post privi gînditor în fum, unde vedea splendorile capitalei. C. PETRESCU, Î. II 171. ♦ Bunăstare, prosperitate, înflorire. Acolo a făcut Eliad cunoștința baronului Spleny, prin așa-numita comiteasa del Caretto, veche cunoștință a baronului de la Pesta, din timpurile splendorii sale. GHICA, A. 742.
4. [DN] SPLENDOARE s.f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. [Cf. fr. splendeur, lat. splendor].
5. [MDN '00] SPLENDOARE s. f. frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. ◊ lucru splendid. (< fr. splendeur, lat. splendor)
6. [Șăineanu, ed. VI] splendoare f. 1. strălucire: splendoarea floarelui; 2. fig. lustru de onoare și de glorie: splendoarea numelui; 3. măreție, pompă: splendoarea curții.
7. [Scriban] *splendoáre f., pl. orĭ (lat. splendor). Mare strălucire: splendoarea soareluĭ. Fig. Măreție, magnificență: splendoarea unuĭ nume, unuĭ tron.
8. [DOOM 3] splendoare s. f., g.-d. art. splendorii; (obiecte, ființe) pl. splendori
9. [DOOM 2] splendoare s. f., g.-d. art. splendorii; (obiecte, ființe) pl. splendori
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL