1. [Șăineanu, ed. VI] Spitzberg n. grup de insule în Oceanul Glacial arctic, la N. de Laponia.
2. [DE] SPITSBERGEN [ʃpitsbergən], SPITZBERG, arh. norvegian în Oc. Arctic, la N de Cercul Polar, parte componentă a arh. Svalbard, situat la 580 km N de țărml Norvegiei; 62,2 mii km2. Ins. pr.Ș Spitsbergen (fostă Spitsbergen de Vest sau Vest Spitsbergen), cu o supr. de 39 mii km2 (cea mai mare din acest arh. și, respectiv, din întreg. Arh. Svalbard), Nordaustlandet (16,6 mii km2), Edge (5,1 mii km2), Barents (1,3 mii km2) . Kvit (264 km2), King Karls Land, Prins Karls Forland ș.a. Localități pr.; Longyearbyen, Barentsburg, Sveagruva (în ins. Spitsbergen). Relief de platou, acoperit cu gheață, cu alt. max. de 1717 m (vf. Newton, în ins/ Spitsbergen) și țărmuri fragmentate de fiorduri adânci. Climă arctică, cu vânturi puternice și temp. foarte scăzute (-40°C). Vegetație de tundră și faună bogată, în special mamifere mari (urși polari, reni, vulpi polare ș.a.). Zăcăminte de cărbuni, de min. de fier, cupru, zinc ș.a. Pescuit; vânătoare. Cunoscut probabil de vikingi, existența acestui arh. este menționată în Analele islandeze din 1194, dar a fost redescoperit de exploratorii Willem Barents și Jacob van Heemskerck în iun. 1596. Englezii și olandezii au vizitat acest arh. în 1611, apoi francezii, danezii, norvegienii și rușii (în 1715). Revendicat de companiile comerciale engleze, norvegiene, suedeze, olandeze și rusești, în sec. 18-19. Disputa asupra arh. S. a fost rezolvată de Societatea Națiunilor prin tratatul din 9 febr. 1920, care a atribuit arh. Norvegiei. În 1977, Norvegia a stabilit ca zonă economică națională până la 200 mile maritime în apele din jurul arh. S.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL