1. [DEX '09] SPICUITOR, -OARE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.
2. [MDA2] spicuitor, ~oare [At: ASACHI, S. L. I, 111/ P: ~cu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: spicui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care adună spicele (1) rămase după secerat. 3 smf (Fig) Persoană care spicuiește (11).
3. [DEX '98] SPICUITOR, -OARE, spicuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care spicuiește. [Pr.: -cu-i-] – Spicui + suf. -tor.
4. [DLRLC] SPICUITOR, -OARE, spicuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care spicuiește.
5. [Șăineanu, ed. VI] spicuitor m. cel ce spicuește.
6. [DOOM 3] spicuitor (rar) (desp. -cu-i-) s. m., pl. spicuitori
7. [DOOM 2] spicuitor (rar) (-cu-i-) s. m., pl. spicuitori
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL