1. [DEX '09] SPERJUR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).
2. [MDA2] sperjur, ~ă [At: HELIADE, O. I, 314 / V: (înv) ~iu sn, ~rgiur a, s, par~ a, s, per~ a, s, perjuriu a, s / Pl: ~i, ~e, (5-8) ~uri / E: it spergiuro; parjur < fr porjure, perjuriu < lat perjurus, -a, -um] 1-4 smf, a (Persoană) care jură fals sau care își calcă jurământul. 5 sn Jurământ fals Si: (îvr) sperjurare (1). 6 Încălcare a jurământului făcut Si: (îvr) sperjurare (2). 7 sn (Spc) Jurământ fals făcut în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (3). 8 sn (Spc) Infracțiune comisă, în cadrul legislațiilor care admit jurământul ca mijloc de probă, de o persoană care jură fals în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (4).
3. [DLRLC] SPERJUR1 s. n. Faptul de a-și călca jurămîntul, nesocotirea unui jurămînt făcut; jurămînt fals făcut în fața justiției. Vă voi dovedi sperjurul. CAMILAR, N. II 314. – Variantă: (învechit) sperjuriu s. n.
4. [DN] SPERJUR s.n. (Rar) Faptul de a-și călca jurămîntul; jurămînt fals făcut în fața justiției. // s.m. și f. Cel care jură fals sau care își calcă jurămîntul. [< it. spergiuro].
5. [MDN '00] SPERJUR, -Ă I. s. m. f. cel care jură fals sau care își calcă jurământul II. s. n. faptul de a-și călca jurământul. (< it. spergiuro)
6. [Scriban] *sperjúr n., pl. e, și sperjúriŭ n. (it. spergiuro, lat per-jurium). Călcare de jurămînt.
7. [MDA2] perjuriu s, a vz sperjur
8. [MDA2] sperjuriu sn vz sperjur
9. [DLRLC] PERJUR[1] s. n. v. sperjur.
10. [DLRLC] PERJURIU[1] s. n. v. sperjur.
11. [DLRLC] SPERJURIU s. n. v. sperjur1.
12. [DOOM 3] sperjur1 (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi
13. [DOOM 2] sperjur2 (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL