1. [DEX '09] ȘOPTIT1 s. n. Șoptire. – V. șopti.
2. [DEX '09] ȘOPTIT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
3. [MDA2] șoptit1 sn [At: COȘBUC, P. I, 142 / Pl: ~uri / E: șopti] 1 Șoptire (1). 2 (Pop; îlav) Pe ~e (sau, îvr, pe ~ele) Cu voce scăzută.
4. [MDA2] șoptit2, ~ă a, av [At: CARAGIALE, O. IV, 170 / Pl: ~iți, ~e / E: șopti] 1-2 (Care este rostit) încet Si: (rar) șoptitor (3), (reg) șopotit (1-2), șușuit2 (1-2), (îvr) șoptos.
5. [DLRLC] ȘOPTIT2, -Ă, șoptiți, -ie, adj. (Despre cuvinte) Rostit în șoaptă, încet, (Adverbial) Fig. Păsările cîntă mai șoptit. RALEA, O. 118.
6. [DLRLC] ȘOPTIT1 s. n. Șoptire; șoaptă. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit. COȘBUC, P. I 142. ◊ Fig. În șoptitul izvoarelor și în freamătul codrilor a răsunat... frumoasa noastră doină. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ Expr. Pe șoptite = încetișor, în șoaptă; fig. în taină, cu fereală, în surdină. Între felurile de mîncare, îl informă pe șoptite, în ureche, despre calitățile și cusururile fiecăruia. C. PETRESCU, Î. I 281. Se vorbea pe șoptite, dar apăsat și tăios. BART, E. 327. – Formă gramaticală: (în expr.) șoptite.
7. [Șăineanu, ed. VI] șoptit n. acțiunea de a șopti: a copilei rugăciune tainic un șoptit murmură EM.
8. [DEX '09] ȘOPTI, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja.
9. [MDA2] șopti [At: PSALT. HUR, 1v/1 / V: (îrg) șup~ / Pzi: ~tesc / E: vsl шъптати] 1-2 vti A spune (ceva) pronunțând cuvintele fără participarea coardelor vocale sau cu voce scăzută Si: (reg) a șâgni (1-2), a șopăcăi (1-2), șopăi (1-2), a șoporoi (1-2), a șopoti (1-2), a șoșoi2 (2-3), a șoșoni (1-2), șușoti (2-3), a șușui2 (3-4). 3 vt A comunica ceva vorbind încet, să nu audă alții Si: a sufla, (reg) a șopăcăi (3), a șopăi (3), a șoșoi2 (4), a șușoti (4), a șușui2 (5). 4-5 vtr A (se) vorbi în taină Si: a (se) bârfi (1-2), a cleveti (3). 6 vrim A se zvoni. 1 vt A spune în mod confidențial. 8 vrr (îvr) A se sfătui pe ascuns. 9 vi (Trs) A suspina plângând. 10-11 vti (Fig; d. ape, frunze, vânt etc.) A produce un sunet slab Si: a fremăta, a murmura, a susura.
10. [MDA2] șupti v vz șopti
11. [DEX '98] ȘOPTI, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. šĩpŭtati, bg. șeptja.
12. [DLRLC] ȘOPTI, șoptesc, vb. IV. Intranz. A vorbi în șoaptă, încet, în taină. Oamenii șopteau liniștiți. DUMITRIU, N. 88. Șoptesc încă domnițele-n iatac. VLAHUȚĂ, O. AL. I 162. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură Cînd eu stau șoptind cu draga. EMINESCU, O. I 106. ◊ Expr. A șopti în barbă v. barbă. ♦ Tranz. A spune (ceva) în șoaptă, încet. Le șoptea ostașilor vorbe aspre de îmbărbătare. DUMITRIU, N. 112. Tinerii mergeau înainte și rar își șopteau cuvinte fericite, dar sufletele lor își spuneau multe în taină. SADOVEANU, O. IV 83. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. ◊ Refl. reciproc. (Cu pronumele în dativ) Gherghina ajuta lui Alexă să pună caii, mai șoptindu-și cîte o vorbă dulce, BUJOR, S. 104. Și peste arbori răsfirați Răsare blinda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. EMINESCU, O. I 186. ♦ A informa vorbind încet, în secret; a sufla (8). Am voie să-i șoptesc lui Micu Bucur. STANCU, D. 306. ♦ Fig. (Despre frunze, iarbă, apă etc.) A murmura, a susura. Moldova șoptea aproape, lunca șoptea împrejur și trunchiurile albe ale mestecenilor sclipeau ca niște lumînări. SADOVEANU, O. I 19. ♦ Refl. (în poezia populară) A se înțelege, a se sfătui cu cineva în șoaptă, a tăinui. S-au dus în ascuns... Și mi s-au vorbit Și mi s-au șoptit. TEODORESCU, P. P. 435.
13. [Șăineanu, ed. VI] șoptì v. 1. a vorbi încet la ureche: îmi șopti câteva cuvinte; 2. se zice de sunetul cu care s’agită frunzele. [Contras din șopotì].
14. [Scriban] șoptésc v. intr. (var. din șopotesc; vsl. šipŭtati, sîrb. šaptati, rus. šeptátĭ, a șopti. V. șoaptă, șipot, șopot). Șopotesc, vorbesc încet. V. tr. Spun șopotind (fără vibrarea coardelor vocale): mĭ-a șoptit la ureche să mă feresc de el.
15. [DOOM 3] șoptit s. n.
16. [DOOM 2] !șoptit s. n.
17. [DOOM 3] șopti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptesc, 3 sg. șoptește, imperf. 1 șopteam; conj. prez. 1 sg. să șoptesc, 3 să șoptească
18. [DOOM 3] șoptite (pe ~) loc. adv.
19. [DOOM 2] șopti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptesc, imperf. 3 sg. șoptea; conj. prez. 3 să șoptească
20. [DOOM 2] șoptite (pe ~) loc. adv.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL