1. [MDA2] șonțit, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 237/9 / V: (reg) ~ntit / Pl: ~iți, ~e / E: șonți1] 1-4 smf, a (Reg; adesea dep; d. ființe) Șchiop (1-4). 5-6 a, av (Reg) Șchiopătat2 (2-3). 7 a (Mun; d. picioare) Schilodit. 8-9 smf, a (Mol) (Persoană) pocită. 10-11 smf, a (Mol) (Persoană) caraghioasă. 12 a (Reg; pex; d. obiecte) Strâmb. 13 a (Reg; pex; d. obiecte) Înclinat.
2. [DLRLC] ȘONȚIT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.
3. [DLRM] ȘONȚIT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Reg.) Schilodit, șchiop, infirm. ♦ Fig. (Despre lucruri) Strîmb, deformat. – V. șonți1.
4. [Scriban] șonțít, -ă adj. (d. șonț). Fam. Cu mers ridicul saŭ cu haĭnele așezate ridicul pe trup (șolcăit): cine-ĭ șonțita asta? Adv. A merge șonțit, a nu merge normal, a cam șchĭopăta saŭ a te schimosi în mers.
5. [MDA2] șonti v vz șonți1
6. [MDA2] șontit, ~ă a vz șonțit
7. [MDA2] șonți2 vr [At: TDRG / Pzi: ~țesc / E: șonț1] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.
8. [MDA2] șonți1 [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: ~țesc / E: șont2] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.
9. [DLRLC] ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.
10. [DLRLC] ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.
11. [DLRM] ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.
12. [DLRM] ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.
13. [Scriban] șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!
14. [DAR] șonți2, șonțesc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL