1. [MDA2] șoncăi [At: GR. S. III, 343 / V: (reg) șolc~, șolcăia (Pzi: ~iez) / Pzi: șoncăi / E: șonc3 + -ăi] 1 vi (Mun; d. ființe) A șchiopăta (1). 2 vt (Reg; c. i. picioare; îf șolcăia) A schilodi. 3 vt (Mun; Mol; pex; c. i. obiecte) A deplasa din locul sau din poziția normală.
2. [Scriban] șóncăĭ, V. șolcăĭ.
3. [MDA2] șolcăi v vz șoncăi
4. [MDA2] șolcăia v vz șoncăi
5. [Scriban] șólcăĭ, a -í v. tr. (imit. ca și honcăĭ. V. șonțesc, șovîlcăĭ). Munt. est. Mold. sud. Așez răŭ o învălitoare, un macat, o haĭnă, o cusutură (cupesc). Un covor șolcăit, un covor pus strîmb și încrețit. – Și șoncăĭ, șoncăit (Bz.).
6. [DAR] șoncăi, șoncăi, vb. IV (reg.) 1. a șchiopăta. 2. (în forma: șolcăia; despre picioare) a deforma, a schilodi. 3. (despre obiecte) a deplasa (din locul sau din poziția normală).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL