1. [DEX '09] ȘOIMAN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.
2. [MDA2] șoiman, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 214 / Pl: ~i, ~e / E: șoim + -an] 1-10 sm (Orn; pop; șdp) Șoim (1-5) (mare). 11-12 sm (Pop; fig; șîs – de munte) Șoim (6-7). 13 sm (Pop; fig) Șoim (9). 14 a (Pop) Groaznic (2). 15 a (Pop) Minunat. 16 sfa (Mtp; Mun) Ploaie considerată ca forță supranaturală. 17 sf (Mtp; euf; mpl; șîs fată ~ă) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste Si: iele, (pop) șoimancă, șoime, șoimele. 18 sf (Reg; îe) A fi luat de ~e A suferi de apoplexie. 19 sf (Reg; îae) A înnebuni. 20 sf (Olt; îe) A cânta ca -ele A cânta frumos. 21 sf (Olt) Pocitură. 22 sfa (Iht; Mun) Știucă1 (1) (Esox lucius).
3. [DEX '98] ȘOIMAN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Ornit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (Mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.
4. [DLRLC] ȘOIMAN, -Ă, șoimani, -e, s. m. și f. Șoim. La cuibul șoimanului Țipă puiul corbului Și pe ploaie Și pe ceață și-n seară și-n dimineață. TEODORESCU, P. P. 614. ◊ Fig. (Mai ales în poezia populară) Om voinic, ager, viteaz, mîndru, semeț. Pînă n-o închide ochii șoimanul, să nu vorbim. DELAVRANCEA, A. 55. Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de cîmpuri, dragii mei șoimani de munte! ALECSANDRI, O. 247. ◊ (Adjectival, poetic) Șoimanul soare Strălucea dositelor ostroave. BUDAI-DELEANU, Ț. 201. ♦ Fig. (Mai ales în poezia populară) Cal aprig, plin de foc. I-aș aduce eu în dar Un șoiman de armasar Care zboară, care sare Peste munți și peste mare. ALECSANDRI, P. II 177.
5. [Șăineanu, ed. VI] șoiman m. 1. șoim mare; 2. fig. viteaz: dragii mei șoimani de munte AL.; 3. aprig ca șoimul: un șoiman de armăsar AL. ║ Șoimanele f. pl. epitet dat Ielelor, zine cari se învârtesc val-vârtej: Șoimanele ce umblă ca vijelii turbate BOL.
6. [Scriban] șoĭmán m. (d. șoĭm). Epitet adresat unuĭ viteaz.
7. [DOOM 3] șoiman (pop.) adj. m., s. m., pl. șoimani; adj. f. șoimană, pl. șoimane
8. [DOOM 2] șoiman (pop.) adj. m., s. m., pl. șoimani; adj. f. șoimană, pl. șoimane
9. [D.Religios] șoiman, -ă, șoimani, -e s. m. și f. (În credințele populare, mai ales la pl. și în sintagma fata șoimană) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste; (la pl.) șoime. ♦ (Reg.) pocitură. – Din șoim + suf. -an.
10. [DAR] șoiman2, șoimană, șoimani, șoimane, adj. (pop.) 1. extraordinar, minunat, strașnic. 2. (fig.) viteaz, curajos. 3. (substantivat, f.; reg.) pocitură. 4. (substantivat, f. art.; reg. și fig.) știucă. 5. (substantivat, f. art.; reg.) ploaie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL