1. [DEX '09] ȘOAPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv).
2. [MDA2] șoaptă sf [At: N. TEST. (1648), 114v/13 / V: (înv) șop~, (îvr) șopt (Pl: ~uri) sn / Pl: ~te / E: pvb șopti] 1 Șoptire (1). 2 (Pex) Vorbă rostită (foarte) încet Si: (reg) șopot1 (2). 3-4 (Îljv) În ~ (și, rar, în ~te, îvr, cu ~ptă) (Care se rostește) foarte încet. 5 (Lsg) Murmur surd și confuz de glasuri. 6 (Fig) Freamăt (1). 7 (Mpl) Calomnie. 8 (Lpl) Zvonuri.
3. [DLRLC] ȘOAPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată; șoptit, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. Șoapta Olguței i-a răscolit sufletul și i-a trezit întrebări pe care nu le cunoscuse pînă acuma sau pe care le înăbușise înadins. REBREANU, R. II 213. Virgil Predescu a văzut în șoapta prietenului său numai semnul modestiei unui biruitor. POPA, V. 202. Nici o șoaptă de deznădejde nu poți auzi. BART, S. M. 17. Ah! ascultă, mîndruliță... Șoapta-mi blîndă de amor. EMINESCU, O. I 4. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = (care se spune) pe șoptite, în taină. Întrebă, încovoiat, aproape în șoaptă. DUMITRIU, N. 125. Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. În dimineața zilei a treia... a auzit vorbe în șoaptă, care au crescut și s-au apropiat din ce în ce. SAHIA, N. 83. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc. Auzi de jos șoapte și pași, servitorii care făceau puțină ordine. REBREANU, R. I 226. ◊ (Poetic) Ca o armonie mă împresurau șoaptele legendelor. SADOVEANU, O. VI 528. Și-i îmbată pe-amîndoi Șoapta dulcilor povești... PĂUN-PINCIO, P. 51. ♦ Fig. Susur, freamăt, șopot. Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Jucau umbre pretutindeni și ascultam, în fiecare fir de iarbă, o șoaptă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 45. Te-ai îmbătat de șoaptele pîraielor și ai visat sub umbra pădurilor. HOGAȘ, DR. II 147. 2. (La pl.) Calomnii, bîrfeli. El nu lua aminte la șoaptele lor, nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca. ISPIRESCU, L. 337.
4. [Șăineanu, ed. VI] șoaptă f. 1. acțiunea de a șopti: zice în șoapte; 2. susur: șoapta frunzelor OD. [Tras din șoptì].
5. [Scriban] șoáptă și (vechĭ) șóptă f., pl. e (d. șoptesc). Vorbă șoptită: am auzit o șoaptă. Fig. Vorbă aruncată în ascuns: șoaptele calomniatorilor.
6. [MDA2] șopt sn vz șoaptă
7. [MDA2] șoptă sf vz șoaptă
8. [Scriban] șóptă, V. șoaptă.
9. [DOOM 3] șoaptă s. f., g.-d. art. șoaptei; pl. șoapte
10. [DOOM 2] șoaptă s. f., g.-d. art. șoaptei; pl. șoapte
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL