1. [DEX '09] SNOAVĂ, snoave, s. f. Scurtă povestire folclorică, orală, cu conținut anecdotic, inspirată din viața de toate zilele. – Din sl. iznova „din nou”.
2. [MDA2] snoavă sf [At: ODOBESCU, S. II, 511 / V: zn~, (reg) ~abă, znoabă, znov s / Pl: ~ve / E: iznoavă] 1 Scurtă povestire folclorică cu conținut alegoric, inspirată din viața de toate zilele, cu o largă circulație orală Si: glumă1 (1), (reg) dafie1 (1), iznoavă, palotie1, polojenie. 2 (Reg) Necaz. 3 (Ban; îf ~abă) Poznă1. 4 (Reg; îf znov) Obicei.
3. [DEX '98] SNOAVĂ, snoave, s. f. Mică povestire (de tip popular) cu conținut anecdotic. – Din sl. iz nova „din nou”.
4. [DLRLC] SNOAVĂ, snoave, s. f. (Popular) Scurtă istorioară hazlie. V. anecdotă. N-am mai întîlnit în viață om care să știe atîtea cîntece, atîtea snoave, atîtea basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 29. Vișan avea slovă frumoasă. Îl rugai să-mi culeagă cîntece și snoave... și să mi le scrie. VLAHUȚĂ, O. A. 146. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. Basmele, poveștile, cînticele și snoavele au ținut loc pururea de hrisoave domnești și de pisanii ctitorești. ODOBESCU, S. II 511.
5. [Șăineanu, ed. VI] snoavă f. anecdotă populară, istorioară comică. [Slav. IZŬ NOVA, iarăș, din nou (v. isnoavă): lit. istorioară ce se repetă].
6. [Scriban] snoávă, V. znoavă.
7. [MDA2] snoabă sf vz snoavă
8. [MDA2] znoabă sf vz snoavă
9. [MDA2] znoavă sf vz snoavă
10. [MDA2] znov2 s vz snoavă
11. [DEXI] znoabă s.f. v. snoavă.
12. [DEXI] znoavă s.f. v. snoavă.
13. [DEXI] znov subst. v. snoavă.
14. [Scriban] znoávă și snoavă (oa dift.) f., pl. e (ca și iznoavă, adică „povestire repetată”). Anecdotă populară.
15. [DOOM 3] snoavă s. f., g.-d. art. snoavei; pl. snoave
16. [DOOM 2] snoavă s. f., g.-d. art. snoavei; pl. snoave
17. [MDO] snoavă
18. [IVO-III] snoavă, snoave.
19. [MDTL] SNOAVĂ (v. sl. iz nova, din nou) Narațiune în proză, specie a literaturii populare, de proporții reduse, cu caracter anecdotic, în care elementul epic se împletește cu cel satiric. Împrumutînd nu arareori factura fabulei esopice, snoavele circulă adeseori și sub numele de povești, iar atunci cînd sînt în versuri (mai rar însă), de glume. În folclorul nostru, ca și în folclorul mai tuturor popoarelor, ele ocupă un loc însemnat. Fondul lor, în mare parte, îl formează povestirea scurtă a unui fapt hazliu, în cuprinsul căruia sînt biciuite defecte omenești. Elementul fantastic lipsește în genere sau este folosit rareori cu efecte grotești. Sînt producții asemănătoare cu facetiae, cum erau denumite în latină asemenea povestiri și acele fabliaux ce circulau la francezi, destul de numeroase în timpul evului mediu. Asemeni basmelor, snoavele au o vechime foarte îndepărtată. Au însă proprietatea de a se adapta actualității și specificului național, obiceiurilor locului – multe dintre ele putînd avea chiar o origine recentă. După unii cercetători, ele sînt rezultat al poligenezei în timp și spațiu, al circulației lor și al contribuției tuturor popoarelor în crearea și proliferarea lor. Culegeri și prelucrări în literatura noastră: cele ale lui Petre Ispirescu, T. Speranția, Petre Dulfu, Ion-Pop Reteganul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL