1. [DEX '09] SMINTI, smintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. Tranz. (Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. Intranz. (Reg.) A greși. 4. Tranz. (Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton.
2. [MDA2] sminti v [At: PSALT. HUR. 52v/14 / V: (îvp) zm~, (înv) m~, smen~, smien~, ~nți, smân~, zemen~, zim~, (reg) minți, zmim~ / Pzi: ~tesc / E: vsl съмѧсти, -тѫ] 1-2 vtrf A-și pierde (sau a face să-și piardă) judecata din cauza unei boli mintale Si: a se aliena (3), a înnebuni, a se scrânti, a se țăcăni, a se țicni, a se trăsni, (pfm) a se bolânzi, a căpia, a primi, a se turluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam) a se sări. 3-4 vtrf (Fig) A i se întuneca (sau a face să i se întunece) mintea Si: a se rătăci. 5-6 vtr (Îvp) A (se) răni. 7 vt (Îvp; spc) A schilodi. 8 vt (Îvp; pex) A bate foarte rău (provocând leziuni, amețeli etc.). 9-10 vtr (Reg) A (se) luxa. 11-12 vtr (Reg; pan) A (se) strica. 13 vt (Îrg) A schimba în rău. 14 vt (Îrg; pex) A șubrezi. 15-16 vtrp (Îrg; fig) A (se) deforma (2-3). 17 vr (Îrg; d. cereale sau alimente) A se altera (4). 18 vt (Îrg; c. i. oameni și însușiri ale lor) A corupe (6). 19-20 vtrp (Îvp) A împiedica (sau a fi împiedicat) să facă ceva. 21 vt (Îvp; pex) A tulbura. 22 vi (Înv) A se abate din drum. 23-24 vtir (Îvp) A greși (1). 25-26 vtr (Îvp) A (se) deplasa din poziția inițială. 27-28 vtr (Îvp; pex) A (se) clătina. 29 vt (Pop) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli. 30 vt (Pop; șhp) A răstălmăci spusele cuiva.
3. [DLRLC] SMINTI, smintesc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde dreapta judecată, a avea mintea tulburată; a înnebuni. Dar bine, măi copilule, te-ai smintit? Nu ți-e rușine să ne iei pe noi, oameni bătrîni, așa, cu tu, cu tine? BASSARABESCU, S. N. 137. De cînd am găsit comoara... m-am smintit parcă. SLAVICI, N. II 335. [Împăratul] s-a cam smintit de cînd dăduse în toana însuratului. ȘEZ. VI 174. ◊ Tranz. De două săptămîni de cînd e aci, i-a smintit pe toți... le-a luat o mulțime de parale. CAMIL PETRESCU, U. N. 232. [Zaharia Duhu] smintise lumea. C. PETRESCU, R. DR. 168. Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creieri. ALECSANDRI, S. 52. ◊ Expr. A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Pe slugi... le-a smintit în palme. CARAGIALE, O. III 34. 2. Tranz. A induce în eroare, a înșela. Pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. ♦ A abate de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva. Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură. CREANGĂ, A. 134. 3. Intranz. A greși. Să uită Parsion lung la ele [la cele trei porumbițe], să nu smintească cumva, apoi puse mîna pe una și zise: tu ești! RETEGANUL, P. V 66. Ia bine samă să nu smintești, ci să te repezi iute... să iei apă într-o clipă și să fugi. SBIERA, P. 28. 4. Tranz. A mișca din loc, a clinti, a deplasa, a disloca. Nu-și pieptenară părul cu îngrijirea obișnuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său. GANE, N. III 134. Harap-Alb iesă din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei. CREANGĂ, P. 227. Și d-atuncea mînăstirea Încetă d-a mai cădea. Vînt, cutremur n-o smintește. BOLLIAC, O. 95. ♦ A strica, a vătăma. Ostașii dădură bătălie grea cu oamenii, smintindu-le ciolanele. PAS, L. I 134. (Sandu trăgînd sipetul:) Iaca vin; dar greu e, frate. Încet, Sandule, încetișor, să nu-l smintești. Nu-l hurduca; trage lin. ALECSANDRI, T. 1644. În săbii să-l sprijiniți, La un deget să nu-l smintiți. PĂSCULESCU, L. P. 238. ♦ (Popular, cu complementul «vorbă», «cuvînt») A răstălmăci. Noi sîntem de loc din București, Umblăm cu cărți împărătești. Nimeni cuvîntul să nu ni-l smintească. SEVASTOS, N. 112.
4. [Șăineanu, ed. VI] smintì v. 1. a turbura; școlarii îl sminteau dela învățătură CR.; 2. a mișca din loc: să nu smintească vr’o piatră CR.; 3. a turbura mintea, a scoate din minți: a smintit. [Vechiu-rom. smintì, a turbura = slav. SŬMĒTÕ, cu acelaș sens care a fost apoi influențat de minte, de unde noțiunea modernă de pervertirea minții].
5. [MDA2] minti v vz sminti
6. [MDA2] smânti v vz sminti
7. [MDA2] smenti v vz sminti
8. [MDA2] smienti v vz sminti
9. [MDA2] sminți v vz sminti
10. [MDA2] zementi v vz sminti
11. [MDA2] ziminti1 v vz sminti
12. [MDA2] zmiminti v vz sminti
13. [MDA2] zminti v vz sminti
14. [DEXI] zminti vb. IV. v. sminti.
15. [Scriban] smentésc, V. smintesc.
16. [Scriban] smintésc v. tr. (vechĭ smentesc, vsl. sŭ-montiti [și sŭ-mensti, -menton], a turbura, infl. de rom. minte. La Dos. smintă, sminteală. Cp. cu răspintie. V. smîntînă și zămintesc). Turbur, deranjez, mișc din loc: a sminti ceva de la locu luĭ, a sminti pe cineva de la treaba luĭ. Vechĭ. Vatăm, aduc pagubă: lupiĭ îĭ smintesc pe oamenĭ. Săblăznesc. Rătăcesc, seduc: diavoliĭ ne smintește. Împedec, opresc. Azĭ. Fam. Cînd țĭ-oĭ trage una, te smintesc, cînd te-oĭ lovi o dată, te zăpăcesc. V. refl. Înebunesc, devin nebun. – Și zm-.
17. [DOOM 3] sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, 3 sg. smintește, imperf. 1 sminteam; conj. prez. 1 sg. să smintesc, 3 să smintească
18. [DOOM 2] sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, imperf. 3 sg. smintea; conj. prez. 3 să smintească
19. [MDO] sminti
20. [IVO-III] smintesc, -tească 3 conj., -team 1 imp.
21. [DER] sminti (-tesc, -it), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă.
22. [Argou] a sminti (pe cineva) în bătaie expr. a bate foarte tare (pe cineva).
23. [DRAM 2021] smintí, v.t.r. v. zminti („a luxa”).
24. [DRAM 2015] zminti, zmintesc, (sminti), vb. tranz., refl. – 1. (pop.) A luxa, a sclinti, a deplasa: „Mi-am zmintit o mână” (ALRRM, 1969: 118). 2. A înnebuni. 3. A tulbura. 4. A jena. – Cf. sminti (< sl. sǔmesti „a tulbura”, Scriban, DER, DEX).
25. [DLR] MINTÍ vb. IV v. sminti.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL