1. [MDA2] slon sn [At: (a. 1722) IORGA, S. D. VII, 37 / V: (înv) ~omn / Pl: ~uri, ~oane / E: bg слон, srb slon] 1 (Pop) Șopron. 2 (Bis) Tindă. 3 (Îdt) Prăjină de lemn care este folosită pentru marcarea barierei de la marginea orașului.
2. [DLRLC] SLON, slonuri, s. n. (Regional) Șopron. Și-a făcut casă, slonuri, acareturi, tot ce trebuie la o casă. La CADE.
3. [DLRM] SLON, slonuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Comp. sb. slom.
4. [Scriban] slon n., pl. urĭ și oane (cp. cu bg. rus. slon, elefant, și cu sîrb. slom, surpătură, loc surpat). Vest. Pridvor, portic (la biserică). Șopron numaĭ cu 2-3 părețĭ: o căruță supt un slon în curtea caselor sale (Univ. 22, 7, 1915; 2, 1; Cod.). – Vechĭ slomn. Dim. slonecĭ, pl. e. Slom în CL. 1910, 898, și 1913, 826.
5. [MDA2] slomn sm vz slon
6. [Scriban] slomn, V. slon.
7. [DER] slon (-nuri), s. n. – 1. Vestibul de biserică. – 2. (Olt.) Șopron. – Var. înv. slomnu. Sb. sleme „fronton, fațadă”, var. probabil din sb. slemena. Legătura cu sl. sloniti, slonĕti „a sprijini” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Miklosich, Lexicon, 858; Cihac, II, 348; Conev 80; Tiktin; Candrea) nu este probabilă.
8. [DE] SLON, sat în com. Cerașu (jud. Prahova), în apropierea căruia au fost descoperite două cetăți de piatră (sec. 9-10) aparținând populației românești.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL