1. [DEX '09] ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
2. [DEX '09] ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.
3. [DEX '09] ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
4. [MDA2] șleau3 sn [At: (a. 1828) IORGA, S. D. XXI, 422 / V: (reg) jl~, ~af, ~ah, ~eu, șlih, șlim, șliu, (îvr) ~ac, ~av / Pl: ~ri / E: pn szleja, szla, ucr шлея cf ref ger Schleife] 1 (Reg) Fiecare dintre cele două curele groase care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurei trase de un animal Si: (pop) ștreang (14), (reg) ștric2 (3), trăgătoare. 2 (Reg; îf jleau) Bucar la ham. 3 (Buc) Ham1 (1). 4 (Buc; Mol) Parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5 (Mol) Vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.
5. [MDA2] șleau1 [At: CIHAC II, 528 / V: (reg) șlah, ~eu sm / Pl: șlei sm, ~ri sn / E: ns cf ger Schlehe „porumbar”] 1 sm (Bot; înv) Ulm (Ulmus carpinifolia). 2 sm (Îrg) Copac bun de foc (de obicei porumbar sau stejar). 3 sn (Îrg; șîs pădure de ~) Pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 4 sn (Îrg; csc; șîs lemn de ~) Lemne de foc provenite dintr-un șleau1 (3).
6. [MDA2] șleau2 [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.
7. [MDA2] șleau4 sn [At: BARCIANU / V: (reg) ~af, ~eu / Pl: ? / E: ns cf ger Schlack, Schlagg (variante ale lui Schlacke)] (Reg) Noroi1 amestecat cu zăpadă topită.
8. [DEX '98] ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.
9. [DEX '98] ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
10. [DLRLC] ȘLEAU1, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de diferite specii de foioase. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite, mesteacăni, aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23.
11. [DLRLC] ȘLEAU3, șleauri, s. n. Curea groasă, funie sau lanț prins de pieptarul hamului, cu care se leagă calul de crucea trăsurii; ștreang, trăgătoare. S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161.
12. [DLRLC] ȘLEAU2, șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 154. – Variantă: șleah s. n.
13. [Șăineanu, ed. VI] șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].
14. [Scriban] 2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.
15. [Scriban] 1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.
16. [Scriban] 3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar?).
17. [DEX '09] ȘLEAH s. n. v. șleau1.
18. [MDA2] șlah2 sn vz șleau2
19. [MDA2] șlah1 sm vz șleau1
20. [MDA2] șlau sn vz șleau2
21. [MDA2] șleac1 sn vz șleau2
22. [MDA2] șleac2 sn vz șleau3
23. [MDA2] șleaf3 sn vz șleau4
24. [MDA2] șleaf2 sn vz șleau3
25. [MDA2] șleaf1 sn vz șleau2
26. [MDA2] șleah3 sn vz șleau3
27. [MDA2] șleah2 sn vz șleau2
28. [MDA2] șleav1 sn vz șleau2
29. [MDA2] șleav2 sn vz șleau3
30. [MDA2] șlec2 sn vz șleau2
31. [MDA2] șleu1 sm vz șleau1
32. [MDA2] șleu4 sn vz șleau4
33. [MDA2] șleu2 sn vz șleau2
34. [MDA2] șleu3 sn vz șleau3
35. [MDA2] șlev sn vz șleau2
36. [MDA2] șlih sn vz șleau3
37. [MDA2] șlim sn vz șleau3
38. [MDA2] șliu sn vz șleau3
39. [DEX '98] ȘLEAH s. n. v. șleau1.
40. [DLRLC] ȘLEAH s. n. v. șleau2.
41. [Șăineanu, ed. VI] șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.
42. [Scriban] șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.
43. [Scriban] șleav, V. șleaŭ 1 și 2.
44. [Scriban] șlih, V. șleah 2.
45. [DOOM 3] +șleau (pe ~) loc. adj., loc. adv. (vorbe ~, a vorbi ~)
46. [DOOM 3] șleau2 (ulm) (înv.) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii
47. [DOOM 3] șleau1 (drum de țară; curea; pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri
48. [DOOM 2] șleau1 (ulm) (rar) s. m., art. șleaul; pl. șlei, art. șleii
49. [DOOM 2] șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri
50. [MDO] șleau
51. [IVO-III] șleau.
52. [DER] șleau (-uri), s. n. – 1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).
53. [DER] șleau (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.
54. [Argou] a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.
55. [Argou] pe șleau expr. în mod sincer.
56. [DAR] șleau1, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).
57. [DAR] șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.
58. [DAR] șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).
59. [DAR] șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.
60. [DAR] șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.
61. [DLRLV] ȘLEV s. n. v. șleah.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL