1. [DEX '09] ȘLEAH s. n. v. șleau1.
2. [MDA2] șleah2 sn vz șleau2
3. [DEX '98] ȘLEAH s. n. v. șleau1.
4. [DLRLC] ȘLEAH s. n. v. șleau2.
5. [Șăineanu, ed. VI] șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.
6. [DEX '09] ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
7. [MDA2] șlah2 sn vz șleau2
8. [MDA2] șlau sn vz șleau2
9. [MDA2] șleac1 sn vz șleau2
10. [MDA2] șleaf1 sn vz șleau2
11. [MDA2] șleau4 sn [At: BARCIANU / V: (reg) ~af, ~eu / Pl: ? / E: ns cf ger Schlack, Schlagg (variante ale lui Schlacke)] (Reg) Noroi1 amestecat cu zăpadă topită.
12. [MDA2] șleau2 [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.
13. [MDA2] șleav1 sn vz șleau2
14. [MDA2] șlec2 sn vz șleau2
15. [MDA2] șleu2 sn vz șleau2
16. [MDA2] șlev sn vz șleau2
17. [DLRLC] ȘLEAU2, șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 154. – Variantă: șleah s. n.
18. [Șăineanu, ed. VI] șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].
19. [Scriban] șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.
20. [Scriban] 1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.
21. [Scriban] șleav, V. șleaŭ 1 și 2.
22. [DOOM 3] +șleau (pe ~) loc. adj., loc. adv. (vorbe ~, a vorbi ~)
23. [DOOM 3] șleau1 (drum de țară; curea; pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri
24. [DOOM 2] șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri
25. [MDO] șleau
26. [IVO-III] șleau.
27. [DER] șleau (-uri), s. n. – 1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).
28. [Argou] a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.
29. [Argou] pe șleau expr. în mod sincer.
30. [DLRLV] ȘLEAH s. n. (Mold.) Drum de mare circulație; itinerar, traseu. Împărații turcești și vezirii lor, pe unde merg cu oști, fac movile în șleavul oștilor. M. COSTIN. Era șleahul oștilor lui. CANTEMIR, HR. Au vădzut vro 40 de turci pe șlah viind de la Camenită. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE. ◊ Expr. A ține șleahul (cuiva) = a pîndi venirea cuiva. Au dat peste niște căzaci, ce ținea sleahul turcilor, din niște stînci de piatră. PSEUDO-MUSTE. Variante: șlah (NECULCE), șleav (M. COSTIN: PSEUDO-MUSTE), șlev (NECULCE). Etimologie: pol. szlak, szlach, ucr. šljah. Cf. t r ac t (2).
31. [DLRLV] ȘLAH s. n. v. șleah.
32. [DLRLV] ȘLEAV s. n. v. șleah.
33. [DLRLV] ȘLEV s. n. v. șleah.
34. [DAR] șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL